1 iulie 2022
36.3 C
București

Entersoft achiziționează majoritatea acțiunilor în BITSoftware România

De citit...

Entersoft, lider în piața de soluții software de business din Grecia și Sud-Estul Europei, a achiziționat pachetul majoritar din BITSoftware, unul dintre cei mai dinamici furnizori de soluții software de business din România.

În urma achiziției, Entersoft își dublează efectiv piața potențială căreia i se adresează. Împreună cu filiala proprie din România, Entersoft va fi unul dintre principalii jucători din piața de soluții software de business, cu cel mai complet portofoliu de produse.

Grupul acoperă nevoi atât departamentale cât și ale întregii companii cu soluțiile sale ERP, CRM și WMS în cloud, având și soluții software specifice pentru Retail, eFacturare, soluții mobile SFA, soluții pentru industria de Servicii, soluții BI, gama de produse incluzând soluții software specifice pentru aproape toate domeniile/industriile. În urma achiziției, potofoliul de clienți va include 350 de companii importante din România, majoritatea medii și mari, care au implementat și utilizează cu succes soluțiile companiei. Printre ele se numără JTI România, Imperial Tobacco, Unilever’s Betty ICE, RCS&RDS, unul dintre cele mai mari lanțuri de retail din Europa, Oil Terminal Constanța, 10 dintre cei mai mari producători de vinuri din România și firme importante din producție, construcții, distribuție, retail și servicii profesionale.

Veniturile BITSoftware la sfârșitul anului 2021 au fost de 3,2 milioane euro, cu EBITDA de 0,3 milioane Eur. Compania are zero datorii. La momentul încheierii acordului, BITSoftware are 71 de angajați, sediul central în Brașov și o sucursală în București.

Conform acordului, Entersoft va achiziționa inițial 75% din companie, iar în urma achiziției, BITSoftware va fuziona, prin absorbție, cu filiala existentă Entersoft România, pentru a-și consolida prezența pe piață.

Noua companie va continua să opereze în România sub marca BITSoftware. În final, după o perioadă de aproximativ trei ani, Entersoft va cumpăra acționarul minoritar al entității combinate, devenind unicul proprietar al acesteia. Achiziția va fi finanțată din numerarul disponibil al companiei.

Această tranzacție confirmă planurile deja anunțate ale Entersoft de a-și consolida poziția pe piață și de a se extinde dinamic pe piața din România. În afară de Grecia, devine și un furnizor cheie de software pentru proiectele finanțate de UE ale Fondului de Redresare și Reziliență din România, care includ finanțare semnificativă pentru digitalizarea companiilor.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Entersoft

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole