8 februarie 2023
-3.2 C
București

ELI Parks dezvoltă două noi proiecte în zona de Nord Vest a Bucureștiului

ELI Parks continuă dezvoltarea hubului din Nord Vestul Bucureștiului – zona Buftea Chitila – și în proximitatea viitoarei centuri A0 a Capitalei cu două noi proiecte, ELI Park 4 și ELI Park 3.3, în suprafață totală de 42.000 mp. 

Construirea celor două spații logistice reprezintă continuarea implementării strategiei de dezvoltare a companiei, ELI Park Bucharest ajungând la o suprafață totală de 140.000 mp. Pentru ambele proiecte se urmărește obținerea certificării BREEAM, indicator internațional care asigură eficiența performanței ecologice a clădirilor.

Astfel, hub-ul devine schema logistică dominantă pentru Nord Vestul Bucureștiului, reconfirmându-și atractivitatea pentru chiriașii de spații logistice de clasă A.

Cele două clădiri vor fi dotate cu panouri fotovoltaice Tesla și vor asigura o capacitate de 4MW/h, susținând activitatea chiriașilor prin eficientizarea consumului de energie cu 30%.

Lucrările de construcție pentru proiectul ELI Park 4 au demarat în cursul lunii decembrie 2022, iar pentru ELI Park 3.3, lucrările vor începe în luna martie 2023. Ambele proiecte vor fi livrate în vara anului 2023.

ELI Park Bucharest devine hub-ul logistic dominant în zona de Nord Vest a Bucureștiului. Am ales soluții sustenabile pentru chiriașii noștri, luând în calcul metode de eficientizare a costurilor pentru aceștia, inclusiv prin utilizarea panourilor fotovoltaice care le vor acoperi din surse regenerabile 30% din consum. Suntem încrezători în locația noastră care se află în plină dezvoltare și în calitatea celor două proiecte pe care le vom livra în vara anului acesta”, spune Andrei Jerca, Managing Director ELI Parks.

Autor: Victoria Preda
Foto: ELI Parks
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei