Un experiment desfășurat în vestul Chinei timp de aproape 40 de ani a arătat că inversarea deșertificării poate extrage excesul de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă, scrie publicația australiană ConnectSCI News.
Deșertificarea este extinderea condițiilor deșertice în habitate care anterior susțineau ecosisteme uscate. Aceasta poate fi rezultatul schimbărilor climatice, secetei și activității umane, cum ar fi pășunatul excesiv, defrișările și utilizarea necorespunzătoare a terenurilor.
În 1978, guvernul chinez a început să planteze arbuști rezistenți la marginea deșertului Taklamakan pentru a-i opri creșterea.
Un nou studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences a analizat ani de date din satelit și a constatat că plantarea în masă a arbuștilor nu numai că a dus la o înverzire a peisajului, dar a creat și o reducere semnificativă a carbonului din aerul de deasupra plantelor, producând un absorbant de carbon.
Deșertul Taklamakan, unul dintre cele mai mari și mai aride deșerturi din lume, a fost considerat în mod tradițional un vid biologic. Aici, s-a demonstrat că restaurarea ecologică la scară largă poate transforma acest mediu hiperarid într-un rezervor pentru stocarea carbonului.
CITEȘTE ȘI: Pământul se sufocă! Poluarea distruge omenirea
Echipa implicată în studiu a analizat doi parametri pentru a măsura succesul proiectului de împădurire (opusul defrișărilor).
Oamenii de știință au folosit date de la Observatorul Orbital al Carbonului (OCO) al NASA pentru a vedea cât de mult a scăzut carbonul atmosferic deasupra marginii Taklamakanului. De asemenea, specialiștii au utilizat rapoarte de monitorizare de la satelitul Moderate Resolution Imaging Spectroradiometer (MODIS), care a măsurat creșterea fluorescenței induse de soare – lumina emisă în timpul fotosintezei.
Satelitul OCO a dezvăluit o zonă de „punct rece” unde nivelurile de CO2 erau cu una până la două părți per milion mai mici decât în regiunile înconjurătoare.
Analizând datele colectate de satelici, dar și cele și terestre, autorii studiului au constatat o dinamică sezonieră puternică: în timpul sezonului ploios (iulie-septembrie), precipitațiile cresc până la 16,3 mm/lună, sporind acoperirea vegetației și activitatea fotosintetică și reducând CO2-ul atmosferic cu aproximativ trei părți per milion (ppm) față de nivelurile din sezonul uscat. Tendințele pe termen lung relevă creșteri semnificative ale acoperirii vegetale (6,8 × 10−4/an) și ale activității fotosintetice (6,1 × 10−3 W/m2/sr/µm/an), însoțite de o absorbție netă de CO2 în creștere (tendința NEE: −5,2 × 10−12 kg/m2/s/an).
Aceste schimbări sunt concentrate spațial de-a lungul marginilor deșertului, iar calendarul lor se aliniază cu implementarea Programului Chinei „Centrul de protecție al mediului înconjurător”.
CITEȘTE ȘI: Poluarea ne lasă fără hrană
Omul poate interveni pentru a spori eficient absorbția carbonului
Rezultatele studiului oferă dovezi directe că intervenția condusă de om poate spori eficient absorbția carbonului chiar și în cele mai aride peisaje, demonstrând potențialul de a transforma un deșert într-un rezervor de carbon și de a opri deșertificarea. Acest lucru subliniază rolul critic al restaurării zonelor uscate în strategiile globale de gestionare a carbonului și evidențiază Deșertul Taklamakan ca model pentru atenuarea schimbărilor climatice prin soluții bazate pe natură și inginerie ecologică.
„Aceasta nu este o pădure tropicală. Este o zonă de arbuști precum chaparralul din sudul Californiei. Dar faptul că atrage CO₂ în general și o face în mod constant este ceva pozitiv pe care îl putem măsura și verifica din spațiu.”, a explicat King-Fai Li, fizician de la Universitatea din California, Riverside, SUA, unul dintre autorii studiului.
CITEȘTE ȘI: Legătura dintre poluarea atmosferică și incidența bolilor psihice
Rezultatele sugerează că împădurirea poate avea un impact mic asupra carbonului atmosferic.
Chiar dacă întregul Taklamakan, aproximativ de mărimea Germaniei, ar fi împădurit, ar compensa doar aproximativ 14% din emisiile anuale de CO₂ ale Australiei – aproximativ 60 de milioane de tone. Emisiile globale sunt de aproximativ 40 de miliarde de tone pe an.
Echipa a ajuns la concluzia că rezultatele reprezintă o piesă dintr-un puzzle mai amplu pentru reducerea emisiilor de carbon și oprirea încălzirii Pământului.
„Nu vom rezolva criza climatică doar plantând copaci în deșerturi. Dar este esențial să înțelegem de unde și cât de mult CO₂ poate fi absorbit și în ce condiții.Nici măcar deșerturile nu sunt fără speranță. Cu planificarea și răbdarea potrivite, este posibil să readucem viața pe uscat și, procedând astfel, să ne ajutăm să respirăm puțin mai ușor”, a nuanțat King-Fai Li
Autor: Corina Gheorghe
Foto:Tsinghua University/ Pixabay. com
CITEȘTE ȘI: Soluții pentru a reduce poluarea: Apa carbogazoasă ajută CO2 să se depoziteze în beton
