30 septembrie 2022
16.7 C
București

E.ON Energie România a pus în funcțiune cea de-a 17-a stație de încărcare rapidă a mașinilor electrice

De citit...

E.ON Energie România a pus în funcţiune, în această săptămână, o nouă staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, în perimetrul Vivo Mall din Constanța. Astfel au fost continuate lucrările pentru implementarea infrastructurii de transport electric pe ruta Constanța – București – Timișoara.

Până acum, E.ON Energie România a montat 17 stații: Iași, Tg. Frumos (jud. Iași), Cristești  (jud. Iasi), Roman (jud. Neamț), Piatra Neamț, Tașca (jud. Neamț), Gheorgheni (jud. Harghita), Sovata (jud. Mureș), Târgu Mureș, Bacău, Suceava, Adjud (jud. Vrancea), București (3 stații), Râmnicu Vâlcea și Constanța.

Staţia de încărcare de la Constanța are o putere maximă de 77 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. În locaţie este instalată o staţie de tip fast charge 1×50 kW (curent continuu conectori CCS sau CHAdeMO) + 1×22 kW (curent alternativ conector Type 2), ce beneficiază de 2 locuri de parcare.

Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF) prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.

Până în prezent, prin intermediul stațiilor NEXT-E instalate de E.ON Energie Romania, posesorii de autovehicule electrice sau hibrid au utilizat aproximativ 30 mii de kWh de energie electrică și au parcurs peste 200 de mii de km. Cele mai multe încărcări s-au făcut la stațiile din Roman, Suceava și Iași.

Autor: Mihai Colț
Foto: E.ON Energie România
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img