Reforma fiscală pe care statul o pregătește din anul 2025 a fost subiectul zilei. Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Alin Marius Andrieş, a anunțat că instituția în care activează lucrează la diferite scenarii ale reformei fiscale cerute de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar adoptarea ar trebui să aibă loc cel târziu în 2025.
„În anul 2024, după cum ştiţi, la nivel guvernamental şi în Parlament, odată cu adoptarea Legii bugetului, s-a instituit un fel de pace fiscală, în sensul că printr-un articol amendament la Legea bugetului s-a decis ca în anul 2024 să nu fie modificări semnificative ale cadrului fiscal şi Codului Fiscal. La nivelul Ministerului de Finanţe, noi lucrăm în momentul de faţă pe diferite scenarii fiindcă, după cum ştiţi, în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă avem un milestone foarte important: reforma fiscală. Conform, să spunem, abordării strategiei Guvernului, aceasta trebuie adoptată în 2025, cel târziu, pentru a face parte din cererea de plată numărul 4. Astfel că, la nivel tehnic, lucrăm acum pe scenarii, urmând ca decizia politică să fie adoptată la nivelul Guvernului. Obiectivele noastre ar fi, pe de o parte, consolidarea fiscală, pe de altă parte, creşterea gradului de echitate în aplicare şi predictibilitate. De aceea, considerăm că această pace fiscală este foarte binevenită, pentru a creşte gradul de predictibilitate şi într-o oarecare măsură să evităm pe cât posibil deciziile ad-hoc”, a detaliat Andrieş.

