Duminica în care se încheie Săptămâna Luminată este denumită, în Biserica Ortodoxă, Duminica Sfântului Apostol Toma. Evanghelia care se citește la sfânta Liturghie rămâne în perioada imediată Răstignirii și Învierii lui Hristos.
Ioan (20, 19-31) relatează în detaliu cum, după ce au primit vestea Învierii de la Maria Magdalena, apostolii s-au ascuns de frica iudeilor și stăteau cu ușile încuiate.
Ne imaginăm tulburarea și deruta acestor oameni prinși în vâltoarea unor evenimete extraordinare în care Cel care i-a învățat și îndrumat a fost pedepsit cumplit, dar și strădania lor de a înțelege sensul acestor fapte.
Atunci li s-a arătat Iisus: „și ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica Iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și a zis ”pace vouă”” (Ioan 20, 19) .
Și le-a arătat rănile, i-a liniștit și i-a reîncredințat de misiunea lor: „Și Iisus le-a zis iarăși : pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute” ( Ioan 20, 21-23).
Din dorința arzătoare de a‑L revedea pe Hristos provine şi refuzul Sfântului Apostol Toma de a „crede”
Sfântul Apostol Ioan arată în continuare că „Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul nu era cu ei când a venit Iisus”(Ioan 20, 24).
Reacția acestui apostol la auzul veștii că Învățătorul S-a arătat fraților săi a făcut să rămână în popor sintagma „Toma necredinciosul”.
Prea Sfințitul Macarie Drăgoi, episcop al Europei de Nord, explică: „Auzind de la ceilalți apostoli că L-au văzut pe Domnul înviat, Toma a refuzat să creadă acestor mărturii şi a rostit cunoscutele cuvinte: „Până nu voi vedea rănile Sale şi până nu voi pune degetul meu în acestea, nu voi crede.”
De fapt, Sfântul Apostol Toma ardea atât de tare de dorul lui Hristos, încât, atunci când a auzit vestea, nefiind martor, şi-a interzis orice mângâiere până când nu va fi fost el însuşi obligat de evidență să‑şi dea drumul acelei bucurii pe care Mântuitorul le-o promisese ucenicilor Săi, la ultima convorbire cu ei dinaintea Patimilor:„Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22). Aşadar, mai degrabă am putea parafraza spusele Sfântului Apostol Toma astfel: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi intra întru bucuria Domnului Meu” (Ioan 20, 25; Matei 25, 21).
La aceasta se adaugă faptul că ucenicii Domnului nu ştiau când va mai veni Acesta şi li Se va arăta. Cât de greu trebuie să fi fost pentru Sfântul Apostol Toma să realizeze că a ratat, poate, unica întâlnire cu Domnul cel Înviat! Și din acest motiv, aşadar, Apostolul Toma Îl provoacă, într‑un fel, pe Hristos. Dar reacția lui se explică mai degrabă printr-o exigență impusă sieşi decât printr-un act de lipsă de încredere în Domnul.
Luând aminte la exemplul Sfântului Apostol Toma, iată, dintre toți cei 11 ucenici ai Domnului, singur Toma nu s‑a aflat atunci când li S-a arătat Hristos cel Înviat. Această atitudine a lui Toma nu este izvorâtă din păcatul necredinței. Toma nu a spus că nu crede pentru că ar fi fost sceptic sau pentru că s‑ar fi îndoit. Și nici nu are, în acest caz, o credință asemenea tatălui copilului lunatic, ce spusese:„Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”. Ci lui Toma i se frângea inima pentru că nu a fost şi el de față când a venit Domnul. Cât de mult s‑a frământat şi ce mult l-a durut pe Apostolul Toma că nu a fost şi el de față când S‑a arătat Hristos ucenicilor Săi!
Din această dorință arzătoare de a‑L revedea pe Hristos provine şi refuzul său de a „crede”. Cu alte cuvinte, Apostolul Toma spune: Nu voi avea pace până nu-L voi vedea eu însumi pe Domnul Înviat!”
„Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”
Dar, după opt zile Domnul repetă întâlnirea cu Apostolii săi, intrând la ei tot prin ușile încuiate, iar Toma se afla de față de data asta. Și arătând că L-a auzit: „Apoi a zis lui Toma: adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea; și nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Iisus i-a zis : pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”( Ioan 20, 27-29)
Pentru a nu „rata” întâlnirea cu Domnul, ce avem de făcut?
„Să stăm nedezlipiți de ceilalți ucenici ai Domnului. Adică să stăm nedezlipiți de Sfânta Biserică, de Sfintele Taine, de părinții duhovniceşti, de prietenii şi frații întru Domnul. Să stăm împreună cu cei care‑L aşteaptă pe Domnul. Să nu ne întovărăşim cu cei care au alte preocupări, să nu care cumva să ne trezim că mergem pe alte căi, unde nu este Domnul!
Să stăm nedezlipiți de Domnul şi de cuvintele Sale! Să nu ne lăsăm furați de grijile lumeşti, de cuvintele altor învățături, ci ca Maria să stăm la picioarele Domnului şi să‑L ascultăm întru smerenia inimii. Să avem aproape Evangheliile şi Epistolele apostolilor.
Să nu ne lăsăm de rugăciune şi de pocăință. Și, astfel, vom avea sufletul treaz şi veghetor, vom fi asemenea fecioarelor înțelepte, cu candelele duhului aprinse, iar nu precum fecioarele neînțelepte, care, din negrijă duhovnicească, au „ratat” întâlnirea cu Mirele! Ne îndeamnă Prea Sfințitul Macarie Drăgoi, episcop al Europei de Nord (P.S. Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, „Să topim ghețarii sufletului! 10 ani cu Hristos în Scandinavia”, Editura Sophia, 2018).
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Ordinea zilei
