Echipa României prezentă la Olimpiada Internaţională de Fizică a Ţărilor din Asia (APhO 2023), desfăşurată în perioada 21 – 28 mai, în Ulan Bator (Mongolia), a reușit o serie de rezultate remarcabile.
Astfel, Alexandru Momoiu (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Andrei-Darius Dragomir (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) au obținut câte o medalie de aur. De asemenea, colegul lor Alexandru Iorga (clasa a XII-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) și-a adjudecat o medalie de argint, iar Răzvan-Gabriel Marcu (clasa a XII-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), una de bronz.
La aceste medalii se adaugă o serie de mențiuni de onoare primate de Alexandru-Ştefan Işfan (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu), Mihnea Buţiurcă (clasa a XII-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Robert Stănescu (clasa a XII-a/Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti) şi Rareş Theodor Marinescu (clasa a IX-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).
Profesori coordonatori ai lotului au fost conf. univ. dr. Sebastian-Dumitru Popescu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) şi prof. dr. Gabriel Florian (Colegiul Naţional Carol I din Craiova).
Autor: Mădălina Lazăr
Foto: APhO 2023 Facebook