Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 264 de milioane de oaameni de toate vârstele sunt afectați.
Cu toate acestea, foarte puțini vorbesc despre faptul că tot mai mulți copii și adolescenți suferă de depresie, în Statele Unite fiind diagnosticați aproximativ 1,9 milioane de copii cu vârste între 3 și 17 ani, potrivit Children’s Mental Health.
Psihologul Andra Tănăsescu atrage atenția că semnele depresiei în rândul copiilor pot fi variate, însă există câteva elemente comune care ar trebui să ne îngrijoreze:
- iritabilitatea și/sau furia se manifestă adesea în rândul copiilor care dezvoltă, inițial forme ușoare de depresie, dar care se pot acutiza destul de repede dacă nu sunt ameliorate;
- simptome care se manifestă prin dureri corporale, în special la nivelul mușchilor, stări permanente de neliniște, stres în timpul despărțirii de părinți;
- pierderea interesului față de activitățile obișnuite,
- retragerea din activități sociale plăcute până în acel moment;
- dificultăți de concentrare;
- fuga de acasă sau discuții despre acest subiect cu alți prieteni pe Facebook;
- discuții despre moarte și sinucidere;
- apetit crescut sau scăzut, schimbarea bruscă a greutății corporale (în special prin luarea de kilograme în plus),
- comentarii pe rețelele sociale care indică lipsa de speranță sau stima de sine scăzută.
CITEȘTE ȘI: Depresia, o problemă de sănătate publică
Cum ne putem ajuta copilul ca să învingă depresia?
Specialistul este de părere că părinții trebuie să fie primii care să identifice anumite derapaje de comportament ale copilului și să apeleze la profesioniști specializați în psihologia copilului pentru a primi un plan de recuperare. De asemenea, pentru a ameliora simptomele depresiei, psihologul Andra Tănăsescu le recomandă părinților să urmeze anumiți pași:
- Încurajați copilul să iasă zilnic din casă și să facă mișcare (nu trebuie neapărat să facă sport, ci o plimbare împreuna cu familia îl poate ajuta)
- Supervizarea lui atunci când urmează un tratament medicamentos (dacă un specialist îi recomandă un tratament medicamentos, este foarte important să-i monitorizăm fiecare etapă din tratament, astfel încât copilul să îl respecte)
- Faceți-vă timp pentru a vorbi! Unii copii nu știu să-și verbalizeze emoțiile, însă cu răbdare și cu ajutorul unui psiholog. Este foarte important să învățăm să-i ascultăm și să le câștigăm încrederea.
- Schimbarea alimentației. Uneori, excesul de toxine din mâncăruri nesănătoase pot avea efecte nebănuite asupra stării noastre psihice si de fizice, pe termen lung.
Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com
CITEȘTE ȘI: Învață să tratezi depresia fără medicamente!