11 august 2022
19.3 C
București

Cotroceni Summer School. Ateliere de artă și muzeografie pentru copii

De citit...

Muzeul Național Cotroceni organizează, în perioada 18 iulie – 12 august 2022, a treia ediție a Cotroceni Summer School, un proiect de educație non-formală adresat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani.

Pe parcursul a patru săptămâni, copiii sunt invitați să participe la ateliere creative de educație pentru patrimoniu, care le vor oferi prilejul să descopere patrimoniul material și imaterial al Muzeului Național Cotroceni, dezvoltându-și, în același timp, abilitățile de comunicare și de interacțiune, spiritul artistic și creativitatea.

Cele patru module se vor desfășura, fiecare, pe parcursul a cinci zile, timp în care participanții vor descoperi, cu ajutorul trainerilor specialiști ai Muzeului Național Cotroceni, câte o meserie specifică muzeului: cercetător, ghid, curator sau restaurator. Fiecare modul, care va avea doi traineri și un număr maxim de 16 participanți (numărul minim este de 6 persoane), va avea în componența sa două ateliere introductive ce se vor repeta în fiecare zi de luni și marți a săptămânii.

Primul, denumit Pășim împreună în povestea de la palat presupune o vizită a Palatului Cotroceni dublată de un tur interactiv de cunoaștere a vieții publice și private a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Cel de-al doilea – Cine dă viață poveștii de la palat? – propune o vânătoare de comori prin muzeu și introducerea în cele patru meserii prin metode interactive. Zilele de miercuri, joi și vineri din fiecare săptămână vor fi dedicate atelierelor despre una dintre cele patru meserii.

Cele patru ateliere se vor desfășura astfel:

  • Atelierul de cercetare – 18-22 iulie
  • Atelierul de ghidaj – 25-29 iulie
  • Atelierul de curatoriat – 1-5 august
  • Atelierul de restaurare – 8-12 august

Participarea la ateliere este contra cost și se face prin completarea formularului de înscriere, disponibil pe site-ul Muzeului Național Cotroceni, la secțiunea Proiecte culturale/Proiecte educaționale/Cotroceni Summer School III. Înscrierile au început pe 27 iunie 2022.

Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Rador, Agerpres, HYP TV, Trinitas, Modernism, Presa de Azi, Ordinea Zilei, PropagArta, București Business.

Foto: Muzeul Național Cotroceni
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Sarom Packinging plănuiește investiții de 3,2 milioane euro pentru extinderea business-ului

Sarom Packaging plănuiește investiții de 3,2 milioane euro, în următorii patru ani, pentru extinderea business-ului. Planurile de dezvoltare urmăresc inclusiv deschiderea de noi sucursale....

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img