„Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.”- Corneliu Coposu.
Au trecut 25 de ani de când Seniorul a urcat la ceruri. Personalitatea acestui veritabil politician, un mare iubitor de țară, merită adusă constant în atenția generațiilor de astăzi. Tinerii și mai puțin tineri au multe de învățăt de la Corneliu Coposu.
A crescut sub îndrumarea lui Iuliu Maniu
A fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), preşedinte al Organizaţiei de tineret a PNŢ Filiala Cluj (1935-1937), precum şi preşedinte al Tineretului Naţional Ţărănesc şi al Tineretului Democrat (1938). În perioada 1937-1947, a fost secretar politic al lui Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a contribuit la stabilirea unor legături între Iuliu Maniu şi reprezentanţi ai Aliaţilor.
În 1945 a fost ales preşedinte al Filialei Sălaj a PNŢ, iar în 1946 a devenit secretar general adjunct al PNŢ şi secretar al Delegaţiei Permanente (1946-1947). A fost, de asemenea, deputat de Sălaj în alegerile din noiembrie 1946. A desfăşurat şi o bogată activitate publicistică, colaborând la publicaţii precum „Meseşul” din Zalău, „Unirea” din Blaj, „România Nouă” din Cluj sau la publicaţiile centrale „Zorile”, „Dacia”, „Şantier”, „Cuvântul liber”, „Curierul”.
Opt ani de izolare totală
Securitatea l-a ținut permanent sub observație
După eliberarea din închisoare, Corneliu Coposu a avut doi ani şi jumătate de domiciliu forţat la Rubla, în Bărăgan. Revenit în Capitală, a fost ţinut sub permanentă urmărire, chemat de zeci de ori la Securitate, a avut numeroase percheziţii domiciliare, i-au fost ridicate corespondenţa, manuscrisele, cărţile. După eliberare nu i-au fost date nici locuinţă, nici loc de muncă, fiind nevoit să presteze o muncă necalificată în construcţii. Corneliu Coposu a continuat, în clandestinitate, să desfăşoare o activitate politică în spiritul ideilor naţional-ţărăneşti.
A reînviat Partidul Național Țărănesc
În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, Corneliu Coposu a anunţat reintrarea în viaţa publică a PNŢ, sub denumirea de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD). A fost numit, de către grupul de refacere a partidului, preşedinte al PNŢCD, iar ulterior a fost ales preşedinte al partidului, în cadrul Congresului din 27-29 septembrie 1991. A fost preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat până la moartea sa, în 1995. Corneliu Coposu a fost unul dintre iniţiatorii Convenţiei Democrate Române (CDR), care a reunit în acei ani formaţiunile de opoziţie, iar în perioada iunie 1992-noiembrie 1993 a fost preşedinte al Comitetului Executiv al CDR. A fost senator de Bucureşti, reprezentând PNŢCD pe lista CDR, ales la 27 septembrie 1992.
Este autorul mai multor volume, dintre care amintim: „Ţara Sălajului”, „Luptele românilor din Transilvania înainte de Supplex Libellus Valachorum”, „Istoria unui Tribun”, „Actualitatea lui Simion Bărnuţiu”, „Armistiţiul de la 23 august 1944 şi implicaţiile lui”, „Retrospective electorale” ş.a.
În iunie 1994 a plecat în Germania pentru tratamentul unei boli de plămâni, fiind supus atunci şi unei operaţii chirurgicale. A revenit în Bucureşti la 18 noiembrie 1994, reluându-şi activitatea de preşedinte al PNŢCD şi de senator. A murit la 11 noiembrie 1995, la Bucureşti.
Testamentul lui Corneliu Coposu
Testamentul a fost scris de Corneliu Coposu în noaptea de 24 spre 25 iulie 1994, de pe patul de spital. „Testamentul politic al liderului PNŢCD, Corneliu Coposu, îndeamnă generaţia tânără să se implice în apărarea valorilor democraţiei şi să nu cedeze presiunilor de orice fel, pentru că doar în acest mod România va reuşi să depăşească traumele lăsate de perioada comunistă (…) Printre principiile enunţate de Seniorul PNŢCD se mai numără patriotismul dovedit prin fapte, nu prin vorbe, şi puterea exemplului personal care să educe tinerii în spiritul valorilor universale”, se menţionează, între altele, în comunicatul de presă din 20 mai 2018.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Fundația Corneliu Coposu Facebook