25 septembrie 2022
18.8 C
București

Consola PlayStation®5, disponibilă în România din 19 noiembrie

De citit...

Sony Interactive Entertainment (SIE) a anunțat data de lansare și detaliile legate de preț pentru mult așteptata consolă PlayStation®5. SIE a prezentat și noi titluri care se adaugă portofoliului PS5™, inclusiv Final Fantasy XVI, Fortnite, Hogwarts Legacy și un nou titlu God of War.

Consola PS5 se va lansa pe 12 noiembrie în șapte piețe cheie: Statele Unite, Canada, Mexic, Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Coreea de Sud. Lansarea la nivel global va continua pe 19 noiembrie, atunci când consola va fi disponibilă și în celelalte regiuni*, inclusiv în Europa, Orientul Mijlociu, America de Sud, Asia și Africa de Sud. PS5 Digital Edition va fi disponibilă la un preț de vânzare recomandat de 1.999,99 lei, iar consola PS5 cu unitate optică Blu-ray™ Ultra-HD va putea fi achiziționată la un preț recomandat de 2.499,99 lei.

Ambele modele PS5 vor utiliza același sistem dedicat ce integrează atât CPU, cât GPU, pentru grafică de înaltă fidelitate, până la rezoluția 4K, dar și același SSD ultra-rapid cu I/O (input/output) integrat care va livra încărcare extrem de rapidă. De asemenea, ambele modele PS5 oferă o experiență imersivă mai profundă, datorită controlerului wireless DualSense și capabilităților audio 3D, astfel încât jucătorii să se bucure de aceleași experiențe de gaming transformaționale, indiferent de versiunea PS5 pe care o vor alege.

Încă de când am anunțat pentru prima dată anul trecut noua noastră generație de console, am primit o susținere uimitoare din partea dezvoltatorilor și a fanilor jocurilor video din întreaga lume, iar acest lucru este cu adevărat impresionant. Acum mai sunt doar câteva luni până la lansarea PS5, care va aduce o nouă generație de experiențe ce depășesc așteptările jucătorilor în ceea ce privește aspectul titlurilor. Abia așteptăm ca fanii noștri să experimenteze viteza incredibilă, imersiunea mai profundă și jocurile uluitoare de pe PS5 când vom lansa în noiembrie”, a spus Jim Ryan, Președinte și CEO Sony Interactive Entertainment.

Autor: Mihai Colț
Foto: Sony
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img