3 decembrie 2021
10 C
București

Condițiile pentru funcționarea cinematografelor în pandemie

De citit...

Măsurile propuse de Ministerul Culturii în vederea reluării activității cultural-creatice începând cu 1 iulie stabilesc că organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor în spaţii închise este permisă fără a depăşi anumite procente din capacitatea spaţiului în condiţiile unei rate a incidenţei cumulate de 3, 5 sau 7,5 la mie în localităţile în care se află acestea.

În funcţie de situaţia epidemiologică generală, de particularităţile regionale şi locale, operatorii culturali vor pune în aplicare următoarele măsuri:

  •  Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor în spaţii închise este permisă fără a depăşi 2/3 din capacitatea spaţiului în condiţiile unei rate a incidenţei cumulate mai mici de 3/1.000 de locuitori în localităţile în care se află acestea. Accesul publicului la acest tip de eveniment nu este restricţionat de nicio dovadă medicală.
  • Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor în spaţii închise este permisă fără a depăşi 1/2 din capacitatea spaţiului în condiţiile unei rate a incidenţei cumulate mai mici de 5/1.000 de locuitori în localităţile în care se află acestea. Accesul publicului la acest tip de eveniment nu este restricţionat de nicio dovadă medicală.
  • Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor în spaţii închise este permisă fără a depăşi 1/3 din capacitatea spaţiului în condiţiile unei rate a incidenţei cumulate mai mici de 7,5/1.000 de locuitori în localităţile în care se află acestea. Accesul publicului la acest tip de eveniment nu este restricţionat de nicio dovadă medicală.

În completarea măsurilor generale de siguranţă sanitară pentru sectorul cultural-creativ, Ministerul Culturii a propus o serie de reguli suplimentare aplicabile cinematografelor, astfel:

  •  este interzisă funcţionarea sălilor de cinematograf 4DX;
  • distribuirea de ochelari 3D este permisă în cazul celor de unică folosinţă, iar cei refolosibili vor fi dezinfectaţi după fiecare proiecţie;
  • funcţionarea cafenelei/bistroului/altor magazine care comercializează băuturi sau/şi produse alimentare din incinta cinematografelor este permisă cu respectarea măsurilor de sănătate publică în vigoare;
  • participanţii sunt obligaţi în continuare să poarte mască pe toată durata proiecţiei;
  • personalul va verifica respectarea distanţării în timpul spectacolului;
  • referitor la distribuţia locurilor în sală (atât online, cât şi la casele de marcat): se va aloca un scaun liber pe lateral între fiecare spectator. În cazul în care organizatorii amenajează spaţiul cu locuri de şezut (scaune, bănci, pufuri etc.), se va aloca 1 m între fiecare spectator. Prin excepţie de la aceste reguli, grupurile de până la 2 persoane şi membrii aceleiaşi familii pot sta împreună;
  • în ceea ce priveşte rândurile: ţinând cont de structura de teatru / amfiteatru verticalizată, spectatorii nu stau faţă în faţă, ci unii în spatele celorlalţi, uşor pe diagonală, înlăturând astfel riscul contaminarii directe prin proximitate.

Persoanele care coordonează fiecare producţie (ex. manager de sală) sunt responsabile de verificarea modalităţii de implementare a acestor recomandări, în vederea reducerii impactului riscului de infecţie cu SAR-CoV-2.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Pixabay.com

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Ce îngrijorări au investitorii din sectorul imobiliar

Încrederea investitorilor imobiliari în performanța sectorului în 2022 este mai puternică decât în urmă cu un an, dar incertitudinea rămâne. Companiile vor să reia proiectele...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img