Home Actualitate Mediu Cod portocaliu de ploi abundente. Unde este valabil?

Cod portocaliu de ploi abundente. Unde este valabil?

Meteorologii au emis un Cod portocaliu de ploi abundente valabil până joi dimineaţa. Este vizată cea mai mare parte a Olteniei, nord-vestul Munteniei şi local Carpaţii Meridionali.

Administraţia Naţională de Meteorologie informează că, în intervalul 10 august, ora 12:00 – 11 august, ora 03:00, în zonele menţionate vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 40…50 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70 l/mp. Acestea vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

Judeţele marcate cu Cod portocaliu, integral sau parţial, sunt Gorj, Dolj, Olt, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Alba şi Hunedoara.

CITEȘTE ȘI: Cod galben de ploi și vijelii. Ce județe sunt vizate?

Pe de altă parte, până joi dimineaţa la ora 8:00, este Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în Oltenia, în nordul şi vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp şi izolat 40 l/mp.

De altfel, în majoritatea regiunilor, până la sfârşitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Exit mobile version