19 aprilie 2024
5.8 C
București

Cinci serii de cărți pentru copii mai delicioase decât orice desert

Este vacanță, iar cei mici au timp din plin pentru lectură. Cu ajutorul Grupului Grupului Editorial ALL, vă punem la dispoziție câteva titluri care le vor permite copiilor să descopere lumi fantastice. Cele cinci serii de cărți alese sunt mai delicioase decât orice desert, „hrănindu-i” pe micuții cititori cu informații inedite.

Mini-seria Douglas reprezintă un adevărat one man show literar și artistic sub semnătura scriitorului și ilustratorului britanic Ged Adamson.

Douglas este cel mai simpatic cățel, dar și cel mai pus pe șotii, în mod special în compania prietenei lui, Nancy. Amândoi sunt dornici să le transmită cititorilor secretele care îi vor face mai empatici, mai isteți și mai fericiți. Situațiile prin care trec cei doi prieteni îi inspiră pe cei mici să își dezvolte imaginația, creativitatea, spiritul de echipă și simțul umorului.

De exemplu, cu ajutorul lor copiii descoperă că purtarea ochelarilor nu este o corvoadă, ci chiar un lucru distractiv. Sau află cum pot rezolva în mod ingenios un mister, cum să facă un plan constructiv și cum să îl urmeze cu perseverență.

CITEȘTE ȘI: Cinci cărți de istorie fascinante ca niște romane de aventuri

Adulții pot porni de la expresiile și reacțiile lui Douglas pentru a le oferi copiilor informații despre emoții și sfaturi de reglare emoțională. De asemenea, părinții îi pot încuraja să inventeze, la rândul lor, soluții pentru problemele arzătoare care le preocupă pe cele două personaje. Din această schemă elaborată nu lipsesc nici provocările de ordin lingvistic. Iată, așadar, o serie care scoate la iveală surprize neașteptate la fiecare nouă lectură, o poveste care se trăiește la intensitate maximă.

Seria Gașca Puișorilor, de Doreen Cronin, reunește cartea Casa Puișorilor și 4 volume de peripeții cu cei mai simpatici detectivi, care le sunt cunoscuți micuților din serialul de desene animate cu același nume, super popular pe pe Disney Junior.

Murdărica, Dulcica, Poppy și Frumi nu sunt nici pe departe întruchiparea puilor drăgălași și pufoși din curtea voastră și nici nu-și petrec timpul ciugulind mălai sau fugărind gâze. Nu, ei sunt mult prea ocupați cu îndeletniciri serioase, cum ar fi să rezolve mistere și să lupte împotriva infractorilor. Gașca Puișorilor este expertă în genul de buclucuri care implică bilete de răscumpărare, incendii, aripioare puse în ghips și alte situații de viață și de moarte. Moosh, mama lor cu ochi de vultur, nu reușește întotdeauna să îi scoată din bucluc. Aici intervine J. J. Tully, zis și Căpitanul Cuțu, câine utilitar ieșit la pensie, care și-a petrecut șapte ani în forțele de ordine și doi ani în curte.

CITEȘTE ȘI: Cinci romane cu mesaje vindecătoare. Povești emoționante create de scriitoarea Cecelia Ahern

Textele cu fonturi mari și ușor de urmărit îmbină dialogul cu acțiunea palpitantă și cu descrierile savuroase ale personajelor. Sunt amuzante, presărate cu indicii misterioase și ilustrate cu umor, ceea ce le face cât se poate de atractive pentru copiii care acum descoperă tainele cititului. Dar nu numai pentru ei, căci aventurile distractive ale puișorilor sunt minunate și pentru a le fi citite de părinți micuților care încă nu cunosc literele. Toți copiii se simt, la rândul lor, detectivi în misiune, descoperă fascinația lucrului în echipă, învață lecția perseverenței și a determinării și așteaptă apoi noi și noi lecturi captivante.

Seriile Aventurile lui Năsuc și Prietenii lui Năsuc, semnate de Cristina Elena Gheorghiu și ilustrate de Florin Gheorghiu, un cuplu de autori români extrem de talentați, ne îmbie să ne luăm năsucul și codița la purtare și să pornim în aventură!

Năsuc, cel mai simpatic șoricel, se împrietenește cu Gustărică, Mustăcilă, Grăsuțul și Gură-Cască, iar împreună formează o gașcă strâns unită de poftele alimentare greu de stăvilit pe de o parte și de pasiunea pentru noi descoperiri pe de altă parte. În peripețiile lor vor ajunge în misteriosul pod al casei, își vor amenaja cea mai distractivă piscină, vor experimenta senzația unică de a dormi în cort, sub clar de lună, vor gusta din bunătățile cumpărate de membrii familiei la care locuiesc și vor trăi magia sărbătorilor.

Poveștile pot fi citite fie în ordinea în care au fost scrise, fie aleatoriu, și vor face deliciul micuților de peste 3-4 anișori, dar și al copiilor aflați la vârsta la care deslușesc literele și învață să citească singuri. Textele ușor de înțeles, pline de umor și de savoare, îi vor ajuta să se instaleze comod pe tărâmul cărților. Ilustrațiile fermecătoare, în tușe blânde și nuanțe delicate, le activează imaginația, transformând lectura într-o experiență completă. În plus, micuții cititori vor întâlni la tot pasul învățăminte prețioase despre prietenie, ingeniozitate, dărnicie, curaj și perseverență.

Mini-seria Unchiul meu trăsnit, de Genç Osman Yavaș, reunește 3 volume, fiecare dintre ele reprezentând una dintre povestirile savuroase – tare ciudate! greu de crezut! dar atât de distractive! – ale celui mai simpatic unchi.

CITEȘTE ȘI: CITEȘTE! Zece cărți care îți țin creierul antrenat

Cine este celebrul unchi? Un tip plin de viață, caraghios și simpatic, care povestește mereu câte o întâmplare comică, uneori de-a dreptul absurdă. El și nepoțica lui ies la plimbare în fiecare săptămână, ocazie cu care unchiul povestește, iar copila ascultă cu sufletul la gură. Prima dată, îi povestește despre prietenul lui zebră, care călătorește singur cu avionul, se dă în vânt după omleta cu ardei gras și joacă fotbal la nivel profesionist. Apoi evocă aventura la restaurantul franțuzesc alături de prietenul său dungat, plină de peripeții provocate de ideile geniale ale unchiului, care în cele din urmă se dovedesc a fi de-a dreptul catastrofale. De asemenea, îi relatează și cele mai uimitoare momente din copilăria lui și a fratelui său, peripețiile în industria de film de la Hollywood, în culisele serviciilor de securitate de la bancă, în cartierele pitorești din Istanbul.

Dacă sunteți în căutarea unei lecturi altfel pentru copilul care abia a învățat să citească sau dacă încă îi citiți, dar ați trecut deja la povești mai ample, această serie este alegerea ideală. Raportul dintre text și imagine păstrează farmecul cărților ilustrate și o transformă într-o lectură accesibilă pentru micii cititori. Dar nu lipsesc nici provocările. Povestea curge într-un ritm pasionant – mai multe mărturisiri, completări și adăugiri-surpriză se împletesc cu firul principal. Așadar, micuții își vor folosi concentrarea, memoria, capacitatea de asociere pentru a se bucura de această experiență de lectură captivantă.

Cărțile semnate de Guojing, o ilustratoare și artistă conceptuală originară din China, nu seamănă cu nimic din ceea ce ați răsfoit până acum, dar se vor lipi fără drept de apel de inimile cititorilor de toate vârstele.

Drumul spre casă și Un cățeluș în furtună sunt două povești tăcute, două ficțiuni magic construite din imagini. Prima dintre ele, desemnată „Cea mai bună carte ilustrată pentru copii” de New York Times, cuprinde ilustrații cu o fetiță singură, care rătăcește prin lume într-o atmosferă apăsătoare, până se întâlnește cu un cerb maiestuos. Acesta o călăuzește către un tărâm misterios, unde îi așteaptă aventuri fantastice: „Un debut fără cuvinte, însă de o uluitoare bogăție a lumii viselor” (The New York Times). Parcurgând Un cățeluș în furtună, experimentăm ezitarea, apoi bucuria unei prime întâlniri emoționante între două suflete: un cățeluș abandonat și o fată singură, plină de blândețe. Cu pași timizi, cu multă răbdare și afecțiune, între ei se leagă o prietenie pe viață: „Guojing creează o poveste de un suspans și o emoție deosebite, datorită talentului ei uluitor, aproape nemilos, cu o măiestrie demnă de Disney sau de Pixar” (New York Times Book Review).

Prin intermediul acestor volume senzaționale, părinții fac cunoștință cu o modalitate nouă și surprinzătoare de a-și ghida copiii în lumea cărților. Practic, poveștile prind contur prin înlănțuirea unor ilustrații de o dulceață și de o drăgălășenie copleșitoare. Fără să cuprindă vreun cuvânt. Copiii și părinții sunt astfel provocați să creeze o versiune proprie a întâmplărilor, să dea glas poveștii tăcute. Ce poate fi mai eficient pentru exersarea creativității și descătușarea imaginației? Mai mult decât atât, din acest carusel al emoțiilor vizuale micii cititori vor învăța lecții importante despre iubire și prietenie.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Grupul Editorial ALL/ Pixabay.com

 

Mai multe articole

Știrile zilei