Home Finanțe Christine Lagarde a anunțat că BCE menține ratele dobânzilor ridicate până când...

Christine Lagarde a anunțat că BCE menține ratele dobânzilor ridicate până când inflația coboară la 2%

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a anunțat că instituția pe care o coordonează va menține ridicate ratele dobânzilor în zona euro până când rata inflaţiei va scădea la 2% pe termen mediu.

Datele preliminare ale Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la 4,3% în septembrie – cel mai redus nivel din ultimii doi ani. În acest context, analiștii au apreciat că politica monetară a Băncii Centrale Europene a avut succes în reducerea preţurilor, deşi a fost afectată creşterea economică.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a redus la 4,5% în septembrie, de la 5,3% în august. Este cel mai semnificativ declin din august 2020.

La viitoarele decizii de politică monetară „BCE se va asigura că dobânzile vor fi la un nivel suficient de restrictiv atât timp cât este necesar”, a precizat Lagarde. Totodată, a menționat că deciziile de politică monetară depind de perspectivele privind inflaţia, de evoluţia inflaţiei de bază şi de forţa cu care majorarea dobânzilor ajunge în economie.

Considerăm acum dobânzile au ajuns la un nivel care, menţinut suficient de mult timp, va contribui substanţial la readucerea inflaţiei la ţinta noastră 2% până la finalul lui 2025”, a nuanțat Christine Lagarde.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Exit mobile version