Un nou film realizat din date colectate timp de peste două decenii de Observatorul de raze X Chandra al NASA arată un faimos sistem stelar care se schimbă în timp. Eta Carinae conține două stele masive (una are aproximativ de 90 de ori masa Soarelui, iar cealaltă se crede a fi de aproximativ 30 de ori masa Soarelui).
La mijlocul secolului al XIX-lea, observatorii cerului au observat o explozie uriașă a Eta Carinae, explozie denumită „Marea Erupție”. În timpul acestui eveniment, Eta Carinae avut o emisie de materie in cantități cuprinse între 10 și 45 de ori masa Soarelui. Acest material a devenit o pereche densă de nori sferici de gaz, numită acum nebuloasa Homunculus, pe părțile opuse ale celor două stele. Homunculus este văzut în mod clar într-o imagine compozită a datelor Chandra cu lumină optică de la telescopul spațial Hubble (albastru, violet și alb).
O nouă secvență time-lapse conține cadre ale Eta Carinae luate cu Chandra din 1999, 2003, 2009, 2014 și 2020. Astronomii au folosit observațiile Chandra împreună cu datele de la XMM-Newton de la ESA pentru a urmări erupția stelară de acum aproximativ 180 de ani, care continuă să se extindă în spațiu cu viteze de până la 4,5 milioane de mile pe oră. Cele două stele masive produc sursa de raze X albastră, de energie relativ mare, în centrul inelului. Sunt prea aproape una de cealaltă pentru a fi percepute individual.
Un inel strălucitor de raze X (portocaliu) în jurul nebuloasei Homunculus a fost descoperit cu aproximativ 50 de ani în urmă și studiat în lucrările anterioare Chandra. Noul film al lui Chandra, plus o imagine profundă, rezumată, generată prin adăugarea datelor, dezvăluie indicii importante despre istoria volatilă a lui Eta Carinae. Aceasta include extinderea rapidă a inelului și o coajă slabă de raze X, necunoscută anterior, în afara acestuia.
Această carcasă slabă de raze X este evidențiată într-un grafic suplimentar care arată imaginea rezultată. În imaginea din stânga se evidențiază inelul luminos cu raze X, iar imaginea din dreapta arată aceleași date, dar subliniind cele mai slabe raze X. Carcasa este situată între cele două niveluri de contur.
Deoarece învelișul exterior de raze X recent descoperit are o formă și o orientare similare cu nebuloasa Homunculus, cercetătorii au concluzionat că ambele structuri au o origine comună. Ideea este că materialul a fost îndepărtat din Eta Carinae cu mult înainte de Marea Erupție din 1843 – cândva între 1200 și 1800, pe baza mișcării aglomerărilor de gaz văzute anterior în datele telescopului spațial Hubble. Mai târziu, acest material mai lent a fost luminat în raze X, când unda rapidă de explozie din Marea Erupție a erupt în spațiul cosmic, ciocnind și încălzind materialul la milioane de grade pentru a crea inelul strălucitor de raze X. Valul de explozie a călătorit acum dincolo de inelul luminos.
O lucrare care descrie aceste rezultate a apărut în The Astrophysical Journal și este disponibilă AICI.
Autorii lucrării sunt Michael Corcoran (Centrul de zbor spațial Goddard al NASA), Kenji Hamaguchi (GSFC), Nathan Smith (Universitatea din Arizona), Ian Stevens (Universitatea din Birmingham, Marea Britanie), Anthony Moffat (Universitatea din Montreal), Noel Richardson (Universitatea Aeronautică Embry-Riddle), Gerd Weigelt (Institutul Max Planck pentru Radio Astronomie), David Espinoza-Galeas (Universitatea Catolică din America), Augusto Damineli (Universitatea din Sao Paolo, Brazilia) și Christopher Russell (Universitatea Catolică).
Marshall Space Flight Center NASA gestionează programul Chandra. Centrul de raze X Chandra al Observatorului de Astrofizică Smithsonian controlează operațiunile științifice din Cambridge, Massachusetts și operațiunile de zbor din Burlington, Massachusetts.
