6 decembrie 2022
3.9 C
București

Ceres Pharma a preluat Dacia Plant. Wolf Theiss a oferit consultanță vânzătorilor

De citit...

Acționarii Dacia Plant s-au bazat pe consultanța juridică oferită Wolf Theiss în procesul de vânzare a unei participații majoritare către Ceres Pharma, o companie farmaceutică cu sediul în Belgia, activă în domeniul sănătății femeilor și a familiei.

Dacia Plant este o companie cu capital integral românesc, unul dintre pionierii, precum și totodată printre primii trei mari jucători din România, activi în dezvoltarea, producția și distribuția de suplimente alimentare naturale de înaltă calitate și inovatoare.

Călin Ioan Ianța și Radu Ionescu-Heroiu, fondatorii Dacia Plant, unul dintre cele mai apreciate branduri românești de suplimente alimentare, au finalizat cu succes negocierile și au semnat acordul de vânzare a participației majoritare în Dacia Plant S.R.L. Ceres Pharma își va consolida poziția pe piața românească prin această achiziție de importanță strategică deosebită, ca parte a planului de extindere a portofoliul de produse în Europa.

Echipa de Corporate M&A a biroului Wolf Theiss din București, coordonată de Ileana Glodeanu, Avocat Partener, a acționat în calitate de consilier juridic acționarii Dacia Plant în toate etapele tranzacției, începând cu faza inițială a procesului de vânzare, inclusiv pregătirea și negocierea documentației pentru implementarea tranzacției guvernate de legea română, asistență în ceea ce privește documentele tranzacționale și aspectele de reglementare, până la semnarea documentelor tranzacționale.

Wolf Theiss are experiență în acest domeniu, întrucât firma a consiliat anterior clienți în tranzacții în sectorul sănătății și al produselor farmaceutice.

Alături de Ileana Glodeanu, au mai fost implicați în această tranzacție Avocații Seniori Luciana Tache şi Mihai Coadă şi Avocații Roxana Balica și Iulia Cumpăratu, toți membri ai echipei de Corporate M&A. UniCredit Bank Romania, prin echipa de Investment Banking și Advisory, coordonată de Alexandra Popa – director coordonator, a fost consultantul financiar exclusiv al acționarilor Dacia Plant în procesul de vânzare.

„Dorim să le mulțumim Ilenei, Lucianei și lui Mihai pentru ajutorul continuu, oferit de la începutul procesului de vânzare și până la finalizarea cu succes a negocierilor și semnarea documentelor. Procesul de negociere s-a dovedit a fi mai complicat decât ne-am imaginat inițial, dar suntem recunoscători Ilenei și echipei sale întrucât ne-au ajutat să rezolvăm toate impedimentele și să găsim soluții la aspectele complexe și provocatoare„, a declarat Călin Ioan Ianța.

Am apreciat foarte mult abordarea comercială și proactivă a Ilenei, care a fost mereu capabilă să găsească soluții și să ne ghideze în acest proces. Abilitățile ei de negociere si dedicarea ei sunt remarcabile, este o forță”, a completat Radu Ionescu-Heroiu.

Cu o cerere pentru produsele naturale în continuă creștere pretutindeni, suntem recunoscători pentru încrederea acordată de către Dacia Plant pentru a-i consilia în această tranzacție strategică. Echipa noastră de Corporate M&A a fost foarte activă în asistarea unora dintre cele mai mari tranzacții de pe piața din România, atât în sectorul farmaceutic cât şi al sănătății, şi în mod particular în cele care au implicat antreprenori români. A fost o plăcere pentru noi să lucrăm împreună cu cei doi acționari, Călin și Radu, pentru ca procesul de vânzare să fie un succes. Sunt tare mandră de echipa noastră de Corporate M&A pentru că am reușit să semnăm încă o tranzacție în acest sector de foarte mare interes.”, a arătat Ileana Glodeanu, Avocat Partener și Coorodonator al practicii de Corporate M&A în cadrul biroului Wolf Theiss din București.

Dacia Plant a fost fondată în 2002 de Călin Ioan Ianța, pasionat de Fitoterapie, și de investitorul Radu Ionescu-Heroiu. Cei doi au avut viziunea de a dezvolta o afacere care să pună în valoare cunoștințele lor fitoterapeutice în folosul dobândirii sănătăți pe cale naturală. Dacia Plant este unul dintre pionierii industriei suplimentelor alimentare din România, fiind recunoscută pentru calitatea produselor sale și pentru formulele sale inovatoare și autentice. Compania este un jucător de top în România, activ în dezvoltarea, producția și distribuția de suplimente alimentare naturale și vitamine calitative și inovatoare.

Ceres Pharma este o companie farmaceutică dinamică și în creștere rapidă, cu sediul în Belgia, fondată în 2017 de către CEO Mario Debel și Alychlo și achiziționată recent în 2021 de către Naxicap Partners. Ceres Pharma îşi doreşte să crească prin dezvoltarea propriului portofoliu de produse, precum și prin achiziții. Ceres Pharma este activă în dezvoltarea și distribuția de medicamente, dispozitive medicale, biocide, produse cosmetice, suplimente alimentare calitative și preparate farmaceutice în Benelux și în Europa Centrală și de Est.

Autor: Sofia Filip
Foto: Wolf Theiss
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Care sunt cele mai mari amenințări la adresa derulării unor afaceri

Cele mai mari ameninţări la adresa derulării afacerilor în următorii doi ani, în ţările G20, sunt reprezentate de impactul inflaţiei rapide, al crizei datoriilor...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img