Electrica și-a notificat clienții casnici pentru a-i anunța care sunt tarifele care se aplică începând cu 1 iulie 2025. Noua ofertă a companiei este valabilă în intervalul 1 iulie-31 decemmbrie 2025.
„Având în vedere că prețul energiei electrice din contractul dumneavoastră expiră la data de 30.06.2025, în conformitate cu prevederile contractuale, legislația în vigoare și cele mai recente modificări ale acesteia, vă aducem la cunoștință noul preț valabil de la data de 01.07.2025 și până la data de 31.12.2025, în acord cu actualele condiții de piață/evoluția prețurilor din sectorul energetic. Astfel, noul preț al energiei electrice active (exclusiv TG), în valoare de 0,82568 lei/kWh fără TVA, va fi valabil începând cu data de 01.07.2025 și până la data de 31.12.2025. Pentru clienții care au un tarif (produs) cu abonament, se va aplica un preț al abonamentului de 0 lei/zi, pentru fiecare loc de consum, valoare valabilă până la data de 31.12.2025. Prețul de contract, evidențiat în tabelul de mai jos, include prețul energiei electrice (menționat anterior), tarifele reglementate de transport (TG și TL), tariful pentru achiziția serviciilor de sistem, tarifele de distribuție, contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, contribuția pentru contracte pentru diferență (CfD), valoarea certificatelor verzi, acciza și taxa pe valoare adăugată (T.V.A.), precum și orice alte tarife și taxe, costuri introduse prin acte normative, aplicabile pe perioada derulării prezentului contract conform legislației în vigoare, fiind actualizat de drept și automat ori de câte ori intervine o modificare a tarifelor reglementate. Toate celelalte condiții și clauze contractuale rămân neschimbate.”, a transmis Electrica.
Structura prețului de furnizare a energiei electrice pentru clienții casnici (01.07.2025 – 31.12.2025):
|
Distribuție Energie Electrică România |
Distribuție |
Delgaz |
Rețele Electrice România |
||
| a) Preţ energie electrică activă, care include componenta de achiziție a energiei electrice (inclusiv TG*) și componenta de furnizare (lei/kWh) |
0,82897 |
0,82897 |
0,82897 |
0,82897 |
|
| b) Tarife reglementate pentru serviciile de rețea (lei/kWh) |
Tariful de transport – componenta de extragere a energiei electrice din rețea (TL) |
0,03303 |
0,03303 |
0,03303 |
0,03303 |
| Tariful pentru achiziția serviciilor de sistem |
0,01151 |
0,01151 |
0,01151 |
0,01151 |
|
| Tariful de distribuție – joasă tensiune |
0,35093 |
0,36353 |
0,35323 |
0,29408 |
|
| c) Preț furnizare energie electrică (lei/kWh) (a+b) |
1,22444 |
1,23704 |
1,22674 |
1,16759 |
|
| d) Impozite, taxe, comisioane și contribuții în vigoare (lei/kWh) | Contribuție pentru contracte pentru diferență (CfD) |
0,000206 |
0,000206 |
0,000206 |
0,000206 |
| Contravaloare certificate verzi |
0,07254 |
0,07254 |
0,07254 |
0,07254 |
|
| Contribuție cogenerare de înaltă eficiență |
0,00350 |
0,00350 |
0,00350 |
0,00350 |
|
| Acciză |
0,00724 |
0,00724 |
0,00724 |
0,00724 |
|
| TVA (19%) |
0,24851 |
0,25090 |
0,24894 |
0,23770 |
|
| Preț final de contract energie electrică cu TVA (lei/kWh) (c+d) |
1,55643 |
1,57143 |
1,55917 |
1,48878 |
|
- Valoarea TG-ului inclusă în preț (TG, tariful de transport – componenta de introducere a energiei electrice în rețea), menționată în tabel, este 0,00329 lei/kWh. Prețul de furnizare a energiei electrice include prețul energiei electrice și tarifele reglementate pentru serviciile de rețea (distribuție, transport, sistem).
- Distribuție Energie Electrică România: Brașov, Alba, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Bistrița – Năsăud, Prahova, Buzău, Dâmbovița, Brăila, Galați, Vrancea
- Distribuție Energie Oltenia: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman, Vâlcea
- Delgaz Grid: Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui
- Rețele Electrice România: București, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea, Arad, Caraș – Severin, Hunedoara, Timiș.

