După ce am străbătut Parisul și Londra, este timpul să ne tragem un pic sufletul, așa că vă propun să ne oprim pentru un timp în cocheta piațetă Napoleon al III-lea, loc aflat la intersecția străzilor Paris, Londra și Haga.
Într-o oază de verdeață este amplasat un bust al acestui personaj istoric, pe soclu fiind scris cu litere mari următorul text:
„NAPOLEON III
ÎMPĂRAT AL FRANȚEI
1852 – 1870
MARE PRIETEN AL ROMÂNILOR”
Statuia, care domină piața, reprezintă o donație. Putem afla această informație chiar de pe soclu, unde apare următorul text: „donată Municipiului București de Fundația Istorică Română, președinte doamna Ioana Cacip, și ridicată cu sprijinul Societații Bouygues România”.
Piața este o oază de verde intens vara și de tonuri în amestec de auriu, galben, cafeniu și castaniu toamna, atunci când natura intră în adormire. În jurul piațetei care găzduiește bustul lui Napoleon al III-lea se înalță o aglomerare de clădiri care îmbracă stiluri arhitecturale diverse, amintind de Bucureștiul interbelic.
Orice călător care ajunge în zonă își va pune întrebarea de ce a primit Napoleon al III-lea o asemenea recunoaștere din partea poporului român. Răspunsul este simplu: destinul țării noastre este legat direct de parcursul lui Napoleon al III-lea, care a avut un rol important într-unul dintre evenimentele istorice majore ale românilor: Mica Unire.
Determinantă pentru istoria poporului român, unirea Principatelor Române din 1859 – denumită ulterior ”Mica Unire” – a putut fi realizată, pe fondul unui curent popular extrem de favorabil și prin eforturi diplomatice considerabile. Vital în înfăptuirea unirii a fost și sprijinul unor mari lideri mondiali ai vremii.
Cu merite deosebite ale conducerii sale în special în domeniile economic și industrial, Napoleon al III-lea, Împărat al Franței între anii 1852-1870, a lăsat în țara sa ca moștenire principală Parisul sistematizat așa cum îl știm noi astăzi. Cu toate acestea nu se află printre conducătorii favoriți ai francezilor.
Românii, în schimb, îi sunt recunoscători pentru sprijinul esențial acordat în evenimentele dinaintea și din anul 1859 și au ținut să-și arate recunoștința dedicându-i o frumoasă piațetă în inima Capitalei, mărginită pe o latură de o stradă care poartă numele capitalei statului pe care l-a cârmuit.
Umbroasa Stradă Haga
Din această piațetă se desprinde discret Strada Haga – umbroasă și cu vile cochete, ajungând cu celălalt capăt pe strada Roma, cumva în spatele Colegiului Național I.L.Caragiale, din curtea căruia se aud, în zilele săptămânii, glasuri vesele de copii.
Toate vilele de pe această stradă sunt impresionante, având cel mult un etaj și mansardă. Sunt construite în stil neoromânesc, unele având detalii de influență maură. Stilul neoromânesc a început să fie deosebit de apreciat de românii înstăriți în primii ani ai secolului al XX-lea și îmbină elemente răsăritene bizantine, motive arhitecturale și etnografice țărănești locale, anumite influențe de artă otomană și chiar teme de renaștere italiană târzie. Arhitecții români au experimentat și explorat îmbinarea elementelor de tradiție cu cele de modernitate, în încercarea de a crea un stil arhitectural reprezentativ pentru Vechiul Regat.
Astfel, imobilele de la numerele 1, 3, 7 și 9, construite în prima jumătate a secolului XX, tipice pentru acest stil architectonic, sunt monumente istorice de categoria B. Robuste, cu ferestre generoase, arcuite, arcul creează senzația că se sprijină de pământ. În cazul arcadei neoromânești situația este tocmai inversă: dă senzația că rămâne suspendată, agățată de cer, arcele neavând coloane pe care să se sprijine, în timp ce detaliile de zidărie dantelată conferă întregii străzi o atmosferă caldă, misterioasă și calmă în ciuda sau tocmai datorită coronamentului bogat al arborilor ce străjuiesc de pe ambele trotuare.
Dacă v-am convins să vizitați Haga, vă așteptăm și pe Washington.
