1 iulie 2022
36.3 C
București

Campusul Universităţii Politehnica Bucureşti se deschide pentru public. Nu este voie cu biciclete, animale de companie, trotinete, grătare

De citit...

După o pauză de aproximativ doi ani, campusul Universităţii Politehnica Bucureşti se deschide, începând din 2 iunie, pentru public. Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, au semnat, miercuri, un protocol în acest sens.

Este extrem de important pentru noi faptul că am reuşit să ajungem la acest punct, pentru noi, cei din universitate, astfel încât să putem îmbina activitatea zilnică a celor peste 30.000 de studenţi ai universităţii cu activitatea sau cu recreerea de care pot beneficia locuitorii sectorului, evident având sprijinul primăriei în a asigura paza şi salubrizarea acestui campus care aparţine, insist şi subliniez, Universităţii Politehnica din Bucureşti şi comunităţii sale”, a explicat Mihnea Costoiu.

Accesul publicului va fi permis după un orar strict, respectiv de luni până vineri, între orele 6.00 – 8.00, respectiv 17.00 – 22.00, sâmbăta şi duminica, în intervalul 6.00 – 22.00, iar pe perioada vacanţelor intersemestriale şi vacanţei de vară – de luni până duminică, între orele 6.00 – 22.00.

Rectorul UPB a atras atenția că în continuare, în interiorul campusului UPB este interzis accesul cu animale sau activităţile de agrement neautorizate (grătare, plajă, băi de soare), deplasarea cu biciclete, trotinete, scutere, trotinete electrice, motociclete pe spaţiile verzi şi aleile pietonale.

Am hotărât ca accesul în acest campus să se facă pe o anumită perioadă limitată, pentru a nu deranja fluxurile obişnuite. (…) Nu acceptăm în continuare accesul cu animale (…) şi, nu în ultimul rând, cel mai important lucru din punctul nostru de vedere, fac un apel de la bun începutul acestei relaţii la locuitorii Sectorului 6, locuitorii Bucureştiului care vor vizita acest campus, pentru că de dumnealor va depinde dacă acest campus va rămâne sau nu deschis în perioada următoare, în funcţie de cum vom gestiona şi vom respecta acest campus şi investiţiile pe care împreună le vom face aici”, a spus Mihnea Costoiu.

Dacă vizitatorii nu vor respecta campusul şi vor apărea distrugeri, va fi închis.

La rândul său, Ciprian Ciucu a menționat că Primăria Sectorului 6 s-a angajat, prin protocolul semnat, să asigure securitatea, curăţenia, dar şi îngrijirea unor spaţii verzi.

Nu este un spaţiu public, nu este un parc public, este efectiv campusul unei universităţi şi de aceea este foarte important ca noi să respectăm regulamentul universităţii. Acesta nu este negociabil, ci este pur şi simplu un regulament pe care şi vizitatorii trebuie să-l respecte. Primăria Sectorului 6 s-a angajat să fie prezentă cu Poliţia Locală, pentru a asigura securitatea şi comportamentul civilizat al vizitatorilor, şi cu ADP, care va asigura curăţenia şi îngrijirea materialului dendrologic – o să dăm şi noi o mână de ajutor pe anumite amenajări. (…) Voi veghea personal ca Poliţia Locală să-şi facă treaba şi ADP-ul să fie foarte prezent, pentru a nu aduce niciun fel de prejudiciu, niciun fel de deranj activităţii pe care o desfăşoară în mod curent universitatea”, a declarat Ciprian Ciucu.

Protocolul este valabil un an, dar poate fi prelungit prin acordul părţilor.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Universitatea Politehnica Bucureşti
- Publicitate -spot_img