Home Life Pentru suflet Calendarul zilei: Sfinții Mucenici Isidor și Terapont

Calendarul zilei: Sfinții Mucenici Isidor și Terapont

La 14 mai, în fiecare an, se face pomenirea Sfânților Mucenici Isidor și Terapont. Astăzi vom vorbi despre Sfântul Mucenic Isidor, cunoscut ca fiind ocrotior al marinarilor.

Originar din Egipt, Isidor a intrat în serviciul militar imperial marin sub ordinele comandantului flotei, tribunul Numerian, în timpul Deciu.

La un moment dat, s-a transmis o poruncă de la împăratul Deciu că orice soldat trebuia să aducă jerfe idolilor. Cunoscut pentru seriozitatea și cumințenia sa, Isidor a atras invidia centurionului Luciu care, știindu-l creștin, l-a denunțat lui Numerian.

Astfel, Isidor a fost arestat și adus în fața tribunalului, unde tânărul soldat a mărturisit cu inima deschisă credința sa creștină. Și totuși, Tribunalul i-a dat decizia de a aduce jertfe idolilor. Isidor a refuzat cu desăvârșire, motiv pentru care a fost supus la chinuri greu de suportat.

Moartea sa a survenit prin tăierea capului, în anul 251. Trupul acestui martir a fost îngropat creștinește de către cel mai bun prieten al său, undeva la marginea orașului.

Mai târziu, Myrope, o creștină bogată din Efes, l-a mutat într-un loc deosebit. Istoria ne transmite că după încetarea persecuției lui Deciu, această femeie credincioasă a contribuit financiar la ridicarea unei biserici chiar pe locul unde se găseau moaștele mucenicului, lăcașul sfânt purtând numele mucenicului martir.

Cu prilejul cruciadelor, o parte din moaștele Sfântului Isidor au ajuns la Veneția, unde au fost găzduite de vestita Catedrală San Marco.

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Doxologia.ro
Exit mobile version