26 octombrie 2021
2.5 C
București

Cabana de la Vadu Crișului este reconstruită cu fonduri europene

De citit...

Cabana de la Vadu Crișului, din județul Bihor, intră într-un amplu proces de reconstrucție odată cu începerea lucrărilor de proiectare și execuție la proiectul european ROHU 126 ,,Conservarea, protecția și promovarea naturii de ambele părți ale frontierei româno-ungare – PRONATURE”.

Obiectivul investiției din proiect este ,,Reconstruire Cabana Vadu Crișului pentru realizare Centru de Monitorizare și Promovare a Naturii Vadu Crișului”.

În urma licitației ce s-a încheiat luna aceasta, a fost semnat contractul de proiectare și execuție de către asocierea de operatori economici SC AD WEST CONSTRUCT SRL și SC CLASX DESIGN SRL. Asocierea va realiza proiectul tehnic și execuția lucrării, valoarea contractului fiind de 2.692.726,35 lei (fără TVA). Termenul de realizare este de 21 de luni (3 luni pentru proiectare, respectiv 18 luni pentru execuție).

Cabana de la Vadu Crișului reprezintă un loc de suflet pentru nenumărate generații de oameni. Reabilitarea acesteia este o prioritate pentru noi, iar în ultimele luni ne-am concentrat pe accelerarea procedurilor la acest proiect, proiect care a suferit mai multe amânări de-a lungul anilor. Ordinul de începere al lucrărilor s-a dat chiar astăzi, astfel că în zilele următoare va începe lucrul la proiectare, iar din această vară, lucrul efectiv  la clădire”, a declarat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.

Proiectul ,,Conservarea, protecția și promovarea naturii de ambele părți ale frontierei româno-ungare – PRONATURE” – ROHU 126, este finanțat în cadrul Programului Interreg VA România – Ungaria 2014 – 2020. Valoarea totală este de 2.371.341,20 euro, din care 1.173.472,20 euro revin activităților Consiliului Județean Bihor. Deși contractul de finanțare a fost semnat în iulie 2018, cu o perioadă de implementare de 24 de luni, proiectul a fost blocat din cauza neprezentării ofertanților la cele două proceduri de achiziție, organizate anterior pentru proiectare tehnică și execuție. Pentru ca proiectul să poată fi finalizat, durata de implementare a acestuia s fost prelungită în decembrie 2020 printr-un act adițional cu alte 24 de luni.

Construită în anul 1915, cu capacitate de cazare şi restaurant, Cabana Vadu Crişului a ajuns, de-a lungul timpului, dar mai ales după 1989, într-o stare deplorabilă, fiind retrocedată moştenitorilor foştilor proprietari. Clădirea se află în defileul Crişului Repede, o arie protejată unde turiştii pot vizita, printre altele, peştera Vadu Crişului şi cascada cu acelaşi nume.

Autor: Ioana Andrei
Foto: Consiliul Județean Bihor
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

CMS România a recrutat-o pe Laura Grigore în poziția de Senior Counsel

Firma internațională de avocatură CMS anunță cooptarea Laurei Grigore în cadrul practicii de tehnologie, media și telecomunicații a biroului din București, începând cu data...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img