Home Life Buna Vestire, ziua în care Dumnezeu și-a arătat dragostea Sa nemărginită față...

Buna Vestire, ziua în care Dumnezeu și-a arătat dragostea Sa nemărginită față de creație

Creștinii celebrează, pe 25 martie, de Praznicul Bunei Vestiri, faptul că Dumnezeu a arătat dragostea Sa nemărginită față de creație și a trimis în lume  pe Însuși Fiul Său pentru a oferi  calea de mântuire neamului omenesc.

La șase luni după zămislirea Înaintemergătorului, Dumnezeu a trimis pe îngerul Gavriil la Nazaret, oraș din Galileea, către Fecioara Maria, care  după tradiția părinților bisericii, era de patru luni logodită cu Iosif.

Îngerul, intrând în casa ei a zis: „Bucură-te ceea ce ești plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu  între femei”. Iar Fecioara, după oarecare tulburare și temere răspunse cu umilință „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” și îndată cu cuvântul îngerului și cu umbrirea și venirea Duhului sfânt, a zămislit în curatul  său pântec pe Fiul și Cuvântul Lui Dumnezeu (Luca I, 26-38)

Sărbătoarea aceasta este o sărbătoare despre dragostea infinită a lui Dumnezeu Tatăl pentru creația Sa, dar și o sărbătoare de conciliere a creației cu Creatorul și, mai ales, o sărbătoare a smereniei și a unei alegeri liber exprimate: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” spune Fecioara Maria.

„Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”

Înalt Preasfințitul Bartolomeu Anania , explică: „Cuvântul îngerului nu este o poruncă. Poruncile se dau în vis, aşa cum le va primi, ceva mai târziu, logodnicul Iosif. Cuvântul îngerului nu este nici vestirea unui fapt împlinit, aşa cum o avusese preotul Zaharia lângă altarul tămâierii. Buna-Vestire anunţă, deocamdată, doar faptul că Dumnezeu o alesese pe ea, Maria, să devină mama Fiului Său. Îngerul poartă un mesaj, dar şi o invitaţie. E un apel la libertatea Fecioarei de a decide, de a se pronunţa între două alternative, între un da sau un nu.

Pentru ca libertatea ei să nu fie întru nimic viciată, i se pun în faţă cele două perspective: pe de-o parte, harul de a deveni Născătoare de Dumnezeu, pe de alta, jertfa de a purta o sarcină aparent reprobabilă. Spre a-i înlesni hotărârea, îngerul ar fi putut s-o asigure că Iosif, prin revelaţie, va lua totul asupra lui şi că, în faţa societăţii şi a legii, el va trece drept tatăl Celui ce Se va naşte dintr-însa.

Dar Mariei nu i se face o astfel de făgăduială, e lăsată să cumpănească singură, în deplină libertate a cugetului. Un nu ar însemna o amânare a planului dumnezeiesc, un da, împlinirea lui imediată. îngerul aşteaptă din gura Mariei un singur cuvânt. Îl aşteaptă Dumnezeu, dar în acelaşi timp îl aşteaptă toată suflarea, căci, întrebând-o pe ea, Dumnezeu ne întreabă pe noi, iar prin răspunsul ei urmează să se rostească întreaga omenire. Iată, Eu stau la uşă şi bat! E clipa când Fecioara însumează într-însa setea universală de libertate. (…)

Prin acelaşi cuvânt, însă, Maria îşi asumă, în mod conştient şi deliberat, o rânduială personală cu totul aparte, care va face din ea un unicat al neamului omenesc. Totul decurge din faptul că, între toate fecioarele lumii, ea este singura hrănitoare de prunc. Dar faptul acesta nu se petrece undeva, într-un spaţiu indefinit şi atemporal, ci aici, pe pământ, într-un anume context social şi într-un anume timp istoric, ceea ce îi conferă un caracter de profundă autenticitate umană şi, totodată, o notă de dureroasă dramă personală. În această privinţă, realismul aproape brutal al relatării din Evanghelia după Matei este de-a dreptul zguduitor. Maria nu e scutită de bănuieli, iar primul care se îndoieşte de ea este însuşi Iosif, ocrotitorul şi garantul ei în faţa societăţii. E de crezut că el va fi fost cel dintâi căruia ea i-a mărturisit despre dumnezeiasca vestire şi suprafireasca întrupare, despre uluitoarea zămislire din pântecele ei sau, mai simplu şi mai omeneşte, despre faptul că era însărcinată. (…)

E adevărat că, în final, Iosif primeşte în vis revelaţia adevărului, se hotărăşte să devină soţul legal al Mariei şi să ia asupră-şi în faţa oamenilor şi a legii, Pruncul ce Se va naşte, ceea ce face ca Acesta să fie numit, îndeobşte, fiul lui Iosif şi al Mariei.

La nivelul comun, faptul extraordinar nu poate gesta decât îmbrăcând veşmântul vieţii comune. Fiul lui Dumnezeu îşi asumă condiţia umană încă înainte de a Se naşte din Fecioară. Dar, până la acest final, câtă dramă!

 O dramă ce se născuse dintr-un singur cuvânt: Fie!

Nu avea să fie singura. Rânduiala Fecioarei Maria este aceea a unei maici îndurerate. Naşterea umilă din Betleem, spaima de Irod, pribegia în Egipt, singurătatea de după ieşirea lui Iisus la propovăduire, drumul Crucii, răstignirea Fiului sub propria ei privire, -jalea îngropării, toate acestea sunt tot atâtea ascuţişuri de sabie care trec prin inima ei. Toate, dintr-un singur cuvânt: Fie!

Maica Domnului pare tot atât de singulară şi în ipostaza ei cerească. Nu e greu de înţeles de ce ea este mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii: aceştia, neavând trupuri, nu sunt supuşi ispitei şi căderilor trupeşti, dar Sfânta Fecioară, purtătoare de trup, i-a păzit curăţia neîntinată şi l-a păstrat ca pe un potir de aur lămurit în focul dumnezeiesc. Dar ea sălăşluieşte, totuşi, undeva mai presus de îngeri, în spaţiul unei eternităţi care este numai al ei. în cerul nostru creştin, totul e obştesc, sfinţii sunt în cete, îngerii sunt în soboare, până şi Dumnezeu e în Treime, numai Fecioara Maria este singură, ca un luceafăr de dimineaţă plutind între soare şi stele, aşa cum luminează şi părticica ei de pâine de pe discul proscomidierii.

Totul, dintr-un singur cuvânt: Fie!

Părintele Sofian Boghiu ne îndeamnă a o cinsti ca pe Maica lui Dumnezeu, așa cum ne învață și cum cântă sfânta Biserică.

Părintele Sofian Boghiu ne arată ce spune „Învățătura de credință”: „S-a facut om desăvârșit cu toate părțile Sale, cu trup omenesc și suflet cuvântător, unite cu dumnezeirea în una și aceeași Persoană. El era și om adevarat și Dumnezeu adevărat. Faptul că Sfânta Fecioară Maria s-a învrednicit a fi Maica lui Dumnezeu (…), reparând greșeala stramoașei noastre Eva, cea de demult, născând pe Mântuitorul Hristos, ne îndeamnă a o cinsti ca pe Maica lui Dumnezeu, așa cum ne învață și cum cântă sfânta Biserică.

De asemenea, faptul că înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere a rămas Fecioară curată, este al doilea motiv pentru care noi, creștinii, o cinstim pe Maica Domnului, de-a pururea Fecioară.  Prin lipsa de păcate personale, în afară de păcatul originar — moștenit de la părinți și de care a fost curățită în ziua Bunei Vestiri , ca astăzi, îndată ce a primit să devină Născătoare de Dumnezeu, prin acel cuvânt «Fie după cuvântul tău» — Maica Domnului se află la hotarul ce desparte creatura de Creator. Ea este «înălțime neajunsă de gândurile omenești», cum o cântă Acatistul ei, și «adâncime nevazută de ochii îngerești», purtătoarea curației, aratarea Duhului Sfânt și începutul făptuirii duhovnicesti. Este modelul desăvarșirii și al sfințeniei, modelul către care trebuie să tindă întreaga fire creată“.

Așa că Părintele Sofian ne îndeamnă să: „O cinstim pe Maica Domnului și ne rugăm ei, pentru ca tot ce am pierdut prin Eva, adică nevinovația, raiul, harul, familia sfântă, pe Însuși Dumnezeu, le-am redobândit, sau le putem redobândi prin Maica Domnului.”

Autor: Corina Gheorghe
Foto: Ordinea Zilei

 

Exit mobile version