O analiza Bitget evidențiază faptul că piaţa cripto traversează o perioadă dinamică, influenţată în mare măsură de recenta evoluţie a Bitcoin, care a atins un nou maxim istoric de 120.000 de dolari, în drumul spre vârful de 150.000 de dolari.
„Acest moment a declanşat un fenomen clasic de „rotaţie a capitalului”, în care investitorii, după ce obţin câştiguri importante din Bitcoin, încep să îşi mute atenţia şi capitalul către alte criptomonede alternative, în căutarea unor randamente mai mari”, spun specialiștii Bitget.
Reapariţia apetitului pentru risc este vizibilă în cazul mai multor altcoins (alternative la Bitcoin), însă sustenabilitatea raliului este strâns legată de capacitatea Bitcoin de a-şi menţine nivelurile ridicate de preţ.
Dincolo de performanţa acestei criptomonede, semnalele generale din piaţă, inclusiv evoluţiile din sfera reglementării şi climatul macroeconomic actual, vor juca un rol esenţial în conturarea traiectoriei altcoins în următorul trimestru.
„Depăşirea pragului de 120.000 de dolari în ultimele zile scrie un nou capitol în povestea Bitcoin, care a evoluat de la o monedă de joc, la preferata Wall Street-ului. Cu peste 2,5 miliarde de dolari intrări săptămânale în ETF-urile spot şi companii importante precum MicroStrategy care îşi dublează expunerea, acest raliu are o bază solidă instituţională”, menţionează analiștii.
Concret, fundalul macroeconomic adaugă combustibil, prin aşteptările privind reduceri ale dobânzii de referinţă de către Fed în septembrie şi un dolar american în scădere, aflat acum cu 6,5 puncte sub media sa DXY pe 200 de zile. Cu alte cuvinte, toate acestea sunt semnale ce susţin momentum-ul ascendent al Bitcoin.
În aceste condiţii, drumul spre pragul de 150.000 de dolari, atins până în trimestrul al treilea pare tot mai posibil, susţinut de oferta limitată şi de cererea instituţională în creştere. Totuşi, experții Bitget atrag atenția că nu este un drum fără obstacole.

