17 martie 2025
7.8 C
București

BCE lasă nemodificată dobânda de referinţă. Există semnale că ar putea reduce costul creditului

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut nemodificată dobânda de referinţă, pentru a cincea lună consecutive. Reprezentanții băncii au semnalat, totuşi, că ar putea reduce costul creditului în curând, chiar dacă investitorii pun sub semnul întrebării o decizie similară din partea Rezervei Federale americane.

Rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4%

Consiliul guvernatorilor a decis astăzi ca cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE să rămână nemodificate. Informaţiile noi au confirmat, în linii mari, evaluarea precedentă a Consiliului guvernatorilor privind perspectivele inflaţiei pe termen mediu. Inflaţia a continuat să se reducă, mai ales pe seama dinamicii mai scăzute a preţurilor alimentelor şi ale bunurilor”, subliniază reprezentanții forului financiar european.

Banca Centrală Europeană a lăsat dobânzile nemodificate începând din luna septembrie 2023 dar au semnalat că ar putea lua în discuţie o reducere a costului creditului, aşteptând însă publicarea unor date confortabile privind evoluţia salariilor şi inflaţiei înainte de a lua o decizie.

Dacă evaluarea actualizată a Consiliului guvernatorilor privind perspectivele inflaţiei, dinamica inflaţiei de bază şi robusteţea transmisiei politicii monetare i-ar întări în continuare certitudinea cu privire la convergenţa de o manieră susţinută a inflaţiei către ţintă, ar fi adecvată reducerea nivelului actual de restrictivitate a politicii monetare”,  precizează reprezentanțiii băncii.

Mai mulţi oficiali de la BCE vorbesc de mult timp de o reducere de dobândă la reuniunea din luna iunie, ceea ce în opinia pieţelor financiare reprezintă practic un angajament prealabil, iar o eventuală abandonare ar putea prejudicia credibilitatea instituţiei de la Frankfurt.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei