Aurul a început săptămâna în forță, prețul metalului prețios depășind pragul de 3.400 de dolari pe uncie. Noul record istoric este alimentat de declarațiile amenințătoare ale președintelui Donald Trump la adresa independenţei Rezervei Federale. Totodată, este generat și de incertitudinile cauzate de politicile comerciale agresive ale administraţiei americane. În schimb, dolarul american a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.
În acest context, luni, contractele futures pentru aur au crescut cu 3,15%, ajungând la 3.433,10 dolari pe uncie în jurul orei 9:56 ET, în timp ce dolarul american a atins cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.
Metalul galben a înregistrat o creştere de aproximativ 30% de la începutul anului şi de peste 8% doar de la anunţarea noilor tarife comerciale, pe 2 aprilie.
La începutul acestei săptămâni, Trump și-a intensificat atacurile la adresa preşedintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, pe care l-a numit „un mare ratat” şi a cerut reducerea imediată a dobânzilor. Încă de săptămâna trecută, președintele american a declarat că „demiterea lui Powell nu poate veni destul de repede”, după ce şeful Fed a avertizat că noile tarife ar putea creşte inflaţia pe termen scurt.
În plus, Kevin Hassett, consilier economic la Casa Albă, a făcut public faptul că sunt analizate opţiunile legale pentru eventuala demitere a lui Powell înainte de finalul mandatului său în 2026.
Pe acest fond de incertitudine economică şi geopolitică, aurul a devenit activul preferat al investitorilor şi al băncilor centrale. De altfel, analiștii economici apreciază că aurul ar putea ajunge la 3.500 de dolari pe uncie în următoarele trei luni.
Dolarul a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani
În timp ce prețul aurului crește, dolarul american se prăbușește, atingând luni cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.
Datele FactSet evidențiază faptul că indicele ICE U.S. Dollar, care măsoară valoarea dolarului faţă de un coş de valute internaţionale, a coborât până la 97,92, cel mai jos nivel înregistrat din martie 2022. Dolarul s-a depreciat semnificativ de la preluarea mandatului de către Trump în ianuarie, iar introducerea pe 2 aprilie a tarifelor globale reciproce a determinat o primă rundă de vânzări.
Dolarul, considerat moneda de rezervă globală, a beneficiat de o cerere ridicată în ultimul deceniu, datorită performanţei superioare a activelor americane. Însă recentele dispute comerciale şi incertitudinile privind politica economică au dus la scăderea simultană a burselor şi obligaţiunilor americane, afectând negativ şi cursul dolarului.
Luni, euro a crescut cu 1,3% faţă de dolar, în timp ce yenul japonez şi francul elveţian s-au întărit, reflectând continuarea tendinţei de fugă a capitalului din activele americane către monede considerate mai stabile.