Echipa de junioare a României a cucerit aurul la Cupa Campionilor Europeni la cros rezervată cluburilor (ECCC), organizată în Oropesa del Mar (Spania). Câștigătoarele activează la AC „Mica Romă” Blaj.
În cadrul competiției din Spania, Mihaela Blaga s-a clasat pe locul 4 pe 5,8 km (19 min 30 sec), Alexandra Hudea a fost a cincea (19:38), iar Iulia Mărginean a ocupat locul 6 (19:54).
În concursul juniorilor, CSŞ Rădăuţi a încheiat pe locul 13, după ce Ciprian Costin a ocupat locul 26 (17:51), Marco Tărnăuceanu s-a clasat pe 38 (18:22), Ştefan Ungurean a încheiat pe 48 (19:11), iar Ştefan Cuciurean a ocupat locul 55 (19:22).
La senioare (8,7 km), CSU Poli Timişoara a ocupat locul 17, Anita Claudia Zaro încheind pe locul 53 la individual (31:59), Yasmina-Claudia Tămăşilă a terminat pe 56 (32:15), Iulia Drăgoi s-a clasat pe 68 (33:33), iar Ramona Georgiana Coverca a terminat pe 73 (33:51).
În proba de ştafetă mixtă, CS Ştiinţa Bacău a ocupat locul 10 (17:39), iar CSM Rarăul Câmpulung s-a clasat pe 11 (17:49).