23 ianuarie 2022
0.1 C
București

Aproape 53.000 de firme au fost radiate anul acesta

De citit...

Statisticile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu peste 28% în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 52.767 radieri.

În perioada ianuarie – octombrie 2020 au fost consemnate 41.119 radieri.

Cele mai multe radieri în primele zece luni ale acestui an au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 8.608 (plus 29,4% faţă de ianuarie-octombrie 2020) şi în judeţele Timiş – 2.396 (plus 33,71%), Constanţa – 2.330 (plus 28,16%) şi Cluj – 2.250 (plus 17,99%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 413 (în creştere cu 46,45% faţă de primele zece luni ale anului trecut), Covasna – 441 (plus 52,60%) şi Călăraşi – 457 (plus 36,01%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 68,71%), Vrancea (plus 57,56%), Covasna (plus 52,6%), Ialomiţa (plus 46,45%) şi Dâmboviţa (plus 45,54%). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 14.611 (plus 31,15% raportat la ianuarie-octombrie 2020), construcţii – 4.888 (plus 27,42%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 4.427 (plus 26,27%) şi industria prelucrătoare – 4.253 (plus 26,84%).

În octombrie 2021, au fost consemnate 5.676 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (998) şi în judeţele Constanţa (275), Cluj (232) şi Timiş (212) şi Ilfov (211).

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Trei tendințe în materie de securitate pentru IMM-uri

Anul 2021 a fost modelat de o redresare economică în urma pandemiei de coronavirus, pe măsură ce oamenii și întreprinderile și-au modificat și ajustat...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img