InfoCons pune la dispoziția celor interesați lista unităţilor de cazare, a agențiilor de turism şi unităţilor de alimentaţie publică autorizate din România. Verificarea se face prin intermediul unei aplicații gratuite.
„Indiferent de locaţie trebuie să ne asigurăm că locul în care ne vom petrece timpul liber sau vacanţa respectă criteriile de clasificare conform legii şi, de asemenea, să ne asigurăm că locaţia este autorizată, iar clasificarea obţinută corespunde. În acest sens, InfoCons prin intermediul Aplicaţie gratuite InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu listele actualizate ale unităţilor de cazare, agenţiilor de turism şi a unităţilor de alimentaţie publică”, precizează InfoCons.
Prin accesarea secţiunii Verifică firmă turism, disponibilă în cadrul aplicaţiei, consumatorul poate căuta după denumirea operatorului economic informaţii cu privire la acesta.
Reprezentanții InfoCons menționează că, în România, sunt în prezent 21.177 unităţi de cazare autorizate de diferite tipuri. De asemenea, pentru 2.943 unităţi de cazare certificatul de clasificare a fost radiat, iar pentru alte 6 certificatul de clasificare a fost retras.
Agenţiile de turism licenţiate sunt într-un număr de 2.845, dar mai sunt şi 59 agenţii de turism a căror licenţă a fost radiate, iar pentru 6 agenţii de turism licenţa a fost retrasă.
Structurile de primire turistică cu funcţii de alimentaţie publică clasificate sunt în număr de 8.233 dar sunt şi 7 astfel de structuri cărora le-a fost retrasă clasificarea şi 1.764 structuri pentru care licenţa a fost radiată.
Cu ajutorul aplicaţiei gratuite InfoCons consumatorii vor fi atenţionaţi prin semnul „!” cât şi prin culoarea roşie a textului dacă operatorul economic căutat are licenţa retrasă sau radiate.
„Pentru a nu avea surprize neplăcute atunci când plecaţi în vacanţă sau doriţi să vă petreceţi timpul liber departe de casă, puteţi verifica înainte de a achita avansul către o unitate turistică dacă aceasta este autorizată sau nu şi pentru ce clasificare. Putem verifica uşor dacă unitatea de cazare ne pune la dispoziţie toate facilităţile conform clasificării primite. Totodată, întotdeauna trebuie să solicităm bonul fiscal pentru a avea dovada justificativă în cazul în care dorim să depunem sesizări. Luaţi atitudine şi verificaţi înainte de plecare unitatea de cazare şi agenţia de turism”, declară Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons.