Consumatorii români aflați în Italia vor avea la dispoziție aplicația InfoCons. Aplicația se adresează atât celor care muncesc în această țară, cât și turiștilor sau celor care tranzitează zona.
Reprezentanţii InfoCons susțin că lansarea aceasta se face în lumina a două proiecte unice, internaţionale şi independente, menite a veni în sprijinul consumatorilor: „Programul Internaţional de Mobilitate Globală” (consumers-protection.org); „Aplicaţia InfoCons – Unică, Independentă şi Transparentă”.
Lansarea InfoCons Italia vine şi în sprijinul consumatorilor români care se află în Italia în scop profesional, în vacanţă sau în tranzit cu numerele de urgenţă din secţiunea SOS din Aplicatia Gratuită InfoCons.
„Programul Internaţional de Mobilitate Globală” (consumers-protection.org), iniţiativă lansată de InfoCons în Italia, are menirea de a unifica accesul la o informare corectă şi transparentă în contextul digitalizării. Prin „Programul International de Mobilitate Globală” (consumers-protection.org) cetăţenii au acces la numerele de urgenţă şi numerele utile de pe teritoriul fiecărei ţări.
„În contextul digitalizării, dar şi al mobilităţii cetăţenilor la nivel global, accesul transparent la numerele de urgenţă şi utile ale instituţiilor ce asigură sprijin în caz de urgenţă devine o reală necesitate. Lansarea InfoCons Italia prin ‘Programul International de Mobilitate Globală’ aduce în lumină o iniţiativă unică în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi a Drepturilor Cetăţeneşti, dar şi cu reglementările internaţionale şi Europene privind accesul transparent la informare, informaţie şi reclamaţii. Destinat atât cetăţenilor propriei ţări, celor ce desfăşoară activităţi profesionale, dar şi celor care se află în vizită sau în tranzit, ‘Programul Internaţional de Mobilitate Globală’ asigură accesul neîngrădit la contactul cu instituţiile statului în vederea informării sau soluţionării unor probleme”, a arătat reprezentantul InfoCons.