Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Miercurea Sibiului. GALERIE FOTO

Patrimoniul cultural al județului e mai bogat, de câteva zile, cu un monument proaspăt reabilitat. Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Miercurea Sibiului a îmbrăcat straie noi, în urma implementării unui proiect cu fonduri europene.

Atestată documentar încă din secolul al XIII-lea, odată cu menţionarea localităţii, biserica redevine acum o emblemă strălucitoare a orașului, gazdă pentru diverse evenimente culturale, dar mai ales un obiectiv turistic minunat.

Demarate în toamna anului 2021, lucrările de reparații și conservare s-au încheiat, urmând ca monumentul să beneficieze acum de un plan de marketing cu acțiuni socio-culturale prin care să devină centru de atracție turistică. Obiectivul este de creștere a numărului de vizitatori de 8 ori, de la 80, în prezent, la 640 de vizitatori, anual.

Proiectul a început în 21 decembrie 2017 și se derulează încă, până în 31 iulie 2023. Lucrările au o valoare totală de 1.75 milioane de lei, fără TVA, și s-au derulat între 10 martie 2012 și 12 iunie 2023. Prin această investiție s-a urmărit creșterea atractivității turistice a zonei, prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu și introducere acestuia acestuia în circuitul real și virtual. S-au realizat și servicii de digitizare a obiectivului. Mai urmează, practic, implementarea planului de marketing și proiectul, practic, va fi finalizat.”, a detaliat Elena Curcean, din echipa de management care se ocupă de implementarea proiectului.

Lucrările au vizat reabilitarea învelitorilor, tencuieli interioare și exterioare, refacerea instalațiilor electrice, inclusiv curenți slabi (paratrăznet), amenajări exterioare, pardoseli din cărămidă și lemn.

Constructorul și-a dat toată silința să respecte proiectul. Mă refer, în primul rând, la rectificările de acoperiș, țiglă și jgheaburile de colectarea apelor de ploaie care au condus la obținerea unor rigole de suprafață având în vedere că avem, cât de cât, o pantă în incinta bisericii, iar faptul că nu mai rămâne umiditate crescută la nivel de pereți se datorează și acestui fapt că punem rigole exterioare și nu facem alte improvizații care să îndepărteze apa. Mai departe, la capitolul lucrări de exterior, ar fi reparații la tencuieli, și bineînțeles la soclu, unde umiditatea și-a spus cuvântul, dar și la nivelul elementelor de tâmplărie, știind că sunt niște uși valoroase pe aripa de vest, care au fost recondiționate, și ca atare, biserica, acum pe interior, arată perfect, știind totuși că mai sunt unele intervenții de tip baroc la o biserică de tip gotic. Deci este un intermezzo de la gotic la baroc, un baroc medieval de tip transilvănean. La fel avem și partea de vest unde găsim niște elemente de baroc care au și fost puse în valoare de către arhitectul care a făcut documentațiile de execuție. Pot să mai amintesc intervențiile la nivelul pardoselilor, aici împrenă cu colegii de la Arheologie s-au făcut săpături arheologice amănunțite”, a explicat arhitectul Emil Crișan, angrenat în lucrări la biserici fortificate de circa 15 ani.

Lucrările au fost deosebite, fiind vorba despre reabilitarea unui monument care ascunde comori inestimabile.

Pe o parte dintre ele le-a scos la iveală și a asigurat punerea lor în siguranță cercetător științific dr. Maria Țiplic, arheologul care a desfășurat cercetarea arheologică din interiorul și din exteriorul bisericii.

S-au găsit pavaje din cărămidă aparținând și de bazilica romanică și de faza gotică. Și barocă, binențeles, care coincide cu nivelul actual. (…) Ceea ce merită punctat, pe lângă faptul că biserica reprezintă un baroc clasic transilvănean, cercetările arheologice au evidențiat istoria acestui lăcaș de cult, una care începe în secolul al XII-lea, așadar are o vechime de 800 de ani. Forma inițială a fost una de tip sală, care, ulterior, în secolul al XIII-lea a evoluat la faza bazilicală, cu 3 nave. La finalul secolului al XV-lea a suferit o nouă modificare, prin care bazilica romanică a fost transformată parțial în stil gotic, elementele gotice putând fi văzute, parțial, în podul bisericii, dar și la portalul de sud. În secolul al XVIII-lea, după cum arată și inscripțiile de pe arcul de sud și de nord, a beneficiat de o extindere, o mărire a bisericii prin reconstrucția corului baroc”, a explicat dr. Maria Țiplic.

Autor: Mihai Colț
Foto: Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Miercurea Sibiului

Mai multe articole

Știrile zilei