Annie Ernaux a câştigat joi premiul Nobel pentru literatură în 2022. Anunțul a fost făcut de Academia Suedeză din Stockholm, care a menționat că scriitoarea franceză a fost recompensată pentru „curajul şi acuitatea detaşată cu care dezvăluie sursele, înstrăinările şi piedicile colective ale memoriei personale”.
În scrierile sale, Ernaux „examinează în mod consistent şi din perspective diferite o viaţă marcată de discrepanţe puternice din punct de vedere al genului, limbajului şi clasei. Traseul ei către cariera de scriitoare a fost îndelungat şi anevoios”, se mai precizează în comunicatul Academiei Sudeze.
Ernaux, în vârstă de 82 de ani, a cărei operă este preponderent autobiografică, a debutat cu romanul „Les Armoires Vides” în 1974, dar a dobândit recunoaşterea internaţională odată cu volumul „Les Années”, în 2008, notează Reuters.
Recompensată cu Prix Renaudot în 1984 pentru volumul „La Place” şi finalistă a prestigiosului premiu Booker International în 2019, Ernaux a publicat circa 20 de volume şi este profesoară de literatură la Universitatea din Cergy-Pontoise.
„Stilul său clinic, dezgolit de orice urmă de lirism face obiectul a numeroase teze. Prin această „écriture plate”, convoacă universalul în naraţiunea unică a existenţei sale. Scriitoarea abandonează rapid romanul şi inovează naraţiunea de familie inventând „autobiografia impersonală””, notează preza internațională.
Ernaux s-a născut în 1940 şi a copilărit în micul oraş Yvetot din Normandia, unde părinţii ei administrau un magazin mixt – băcănie şi cafenea.
În ciuda stilului clasic, distinctiv, autoarea a declarat că este mai degrabă un „etnolog al sinelui” decât o scriitoare de ficţiune. Pomeneşte deseori romanul „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust, dar se declară profund impresionată şi de sociologul Pierre Bourdieu. Ambiţia de a smulge vălul ficţiunii a condus-o pe Ernaux la o reconstrucţie metodică a trecutului, dar şi la o încercare de a scrie un tip de proză „crudă”, sub forma unui jurnal, în care înregistrează doar evenimente externe. Este un procedeu pe care îl foloseşte în volume precum „Journal du dehors” (1993) sau „La vie extérieure 1993-1999” (2000).
A debutat cu „Les armoires vides” (1974), în care se întrevede deja investigarea mediului normand al copilăriei, dar abia în cea de-a patra carte, „La place” (1983), obţine succesul literar. În circa 100 de pagini, produce un portret detaşat al tatălui ei şi al întregului mediu social care l-a format în mod fundamental.
Câţiva ani mai târziu, publică un portret mai scurt chiar, de data aceasta al mamei, „Une femme” (1987), care oferă clarificări semnificative referitoare la natura scriiturii lui Ernaux, care trece de la ficţiune la sociologie sau istorie. Sever de concisă, cartea reprezintă un tribut minunat dedicat unei femei puternice, care, într-o mai mare măsură decât tatăl, a fost capabilă să-şi menţină demnitatea, deseori în condiţii tensionate.
„L’événement” (2000) este una dintre cele mai cunoscute scrieri ale lui Ernaux, o naraţiunea detaşată la persoana întâi despre un avort ilegal făcut de o tânără de 23 de ani, adaptată pentru cinema în 2021 într-o peliculă recompensată cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia în 2021.
Annie Ernaux „crede în mod manifest în forţa eliberatoare a scrisului. Opera sa este intransigentă şi scrisă într-un limbaj simplu, curat. Iar când cu mult curaj şi detaşare clinică scoate la iveală agonia experienţei de clasă, descriind ruşinea, umilinţa, gelozia sau inabilitatea de a vedea cine suntem, realizează o operă admirabilă şi durabilă”.
Câştigătoarea va fi recompensată cu suma de 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 920.000 de euro).
Autor: Bella Steriadis
Foto: Nobel Prize
