O analiză a companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox pe baza datelor furnizate de Metrorex indică faptul că numărul călătorilor cu metroul a crescut în primele trei luni ale anului cu 53% față de perioada similară a anului trecut. Luna martie a consemnat un record al ultimilor doi ani odată cu ridicarea restricțiilor impuse pe fondul pandemiei, fapt care indică și reluarea treptată a activității în clădirile de birouri din București.
Numărul călătorilor cu metroul a fost în medie de 6 milioane/lună începând cu martie 2020, când a fost instituită starea de urgență, iar cei mai mulți angajați din clădirile de birouri au început să lucreze de acasă, față de o medie de peste 14 milioane înainte de pandemie.
În luna martie, în care au fost eliminate complet restricțiile COVID-19, traficul de călători cu metroul a continuat să crească, ajungând la peste 12 milioane de persoane, dublu față de aceeași lună a anului trecut.
Astfel, în primele trei luni ale anului, aproape 26,5 milioane de persoane au utilizat metroul, față de 17,3 milioane în trimestrul 1 din 2021, ceea ce reprezintă o medie de 227.800 de călători/zi vs 192.300 de călători/zi.
Pe magistralele 1 şi 3 cumulat a fost consemnată o creştere de 95% a traficului în martie 2022 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar pentru magistrala 2 (Berceni-Pipera), creşterea este de peste 91%. Cele trei magistrale fac legatura cu principalele hub-uri de birouri din București, respectiv Floreasca-Barbu Văcărescu, Piața Victoriei, zona Politehnica-Grozavești, care găzduiesc împreună peste 150.000 de oameni (jumătate din totalul angajaților din clădirile de birouri moderne din București), creșterea traficului fiind o consecință și a reîntoarcerii treptate a acestora la birou.
Piața de birouri din București a continuat să crească din punct de vedere a cererii de spații noi, astfel că suprafața tranzacționată în primul trimestru a crescut cu 69% comparativ cu aceeași perioadă din 2021 și cu 54% față de primele trei luni din 2020, cumulând 80.800 metri pătrați.
De remarcat evoluția cererii nete (excluzând contractele de reînnoire), care a avut o cotă consistentă de piață, respectiv 72%, semnificativ mai mare decât media ultimilor doi ani, de 56%.
Companiile din domeniul IT&C au fost cei mai activi jucători, contractând 47% din suprafața închiriată în primul trimestru, în timp ce proiectele din zona de Centru au atras cea mai mare parte din tranzacții cu 30%.
Evoluția din primul trimestru arată un potential clar că piața ar putea depăși în acest an un volum de tranzacționare de 300.000 metri pătrați pentru prima dată după 2019.
Stocul de spații moderne de birouri era de 3,27 milioane de metri pătrați la finalul lunii martie, iar rata de neocupare a crescut ușor la 15,3% de la 13,5% la finalul lunii martie 2021.
Creșterea ratei de neocupare este explicată în mare parte de diferența mare între spațiile disponibile din clădirile de clasa A (12,9%) și cele de clasa B (23,6%).
One Cotroceni Park II, U-Center II, AFI Tech Park II sau Equilibrium II sunt printre proiectele a căror livrare este preconizată până la finalul anului 2023.