3 decembrie 2021
8.2 C
București

Angajații nevaccinați din Canada sunt trimiși în concediu fără plată

De citit...

Canada trece la măsuri extreme în încercarea de a limita numărul infectărilor cu SARS CoV 2.

Oficialii au anunțat că toți angajații federali care nu sunt vaccinaţi cu „schema completă” împotriva noului coronavirus şi nu sunt scutiţi medical de vaccinare vor fi trecuţi în concediu „administrativ” fără plată.

De asemenea, s-a decis că pasagerii şi angajaţii din transporturile aeriene, feroviare şi navale vor fi obligaţi să facă dovada vaccinării.

Angajaţii federali vor fi nevoiţi să prezinte dovada vaccinării până pe 29 octombrie pe un portal online, iar lucrătorii şi pasagerii trenurilor, avioanelor şi navelor de croazieră de pe curse interne trebuie să facă acelaşi lucru până pe 30 octombrie.

Introducerea acestei obligativităţi a fost unul din angajamentele cheie asumate de premierul liberal Justin Trudeau în campania dinaintea alegerilor de luna trecută, în urma cărora liberalii au revenit la putere, dar fără a-şi asigura majoritatea.

Prin aceste măsuri, politica de vaccinare a Canadei va deveni astfel una din cele mai stricte din lume. Obligativitatea vaccinării pentru lucrătorii federali din Canada, făgăduită iniţial pe 13 august, va fi reevaluată la şase luni şi menţinută până când nu va mai fi necesară.

Totodată, după 30 noiembrie a.c., călătorii nu vor mai fi primiţi doar cu test negativ de COVID-19 în loc de dovada vaccinării. Totuşi, copiii sub 12 ani, care încă nu sunt „eligibili” pentru vaccinare în Canada, vor face excepţie de la această obligativitate.

Autor: Ioana Andrei
Foto: Justin Trudeau Facebook
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Ce îngrijorări au investitorii din sectorul imobiliar

Încrederea investitorilor imobiliari în performanța sectorului în 2022 este mai puternică decât în urmă cu un an, dar incertitudinea rămâne. Companiile vor să reia proiectele...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img