29 ianuarie 2023
0.7 C
București

Analiștii se așteaptă la o creștere de 57% din PIB a datoriei publice

Analiştii organizației Chartered Financial Analyst (CFA) România estimează o încetinire la 1,6% a avansului economiei anul viitor, de la 4,5% în acest an, în timp ce datoria publică este de aşteptat să crească la 57% din PIB.

Pentru deficitul bugetului de stat pe anul 2022, valoarea medie a anticipaţiilor a scăzut la 6,6% din PIB, iar pentru anul 2023 valoarea estimată este de 5,8%.

Pentru cursul de schimb euro/leu, peste 83% dintre analiștii organizației anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0652 lei pentru un euro. Ambele valori anticipate înregistrează o uşoară reducere faţă de exerciţiul din luna august.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni s-a majorat faţă de exerciţiul anterior, ajungând la o valoare medie de 10,56%.

Pe fondul anticipaţiilor de încetinire puternică a economiei globale, indicatorul de încredere macroeconomică şi-a continuat scăderea, înregistrând valori apropiate de minimele istorice, evoluţie în concordanţă cu scăderea la minime istorice a indicatorilor de încredere la nivel global. În concordanţă cu scăderea încrederii în economie, şi anticipaţiile de creştere economică s-au redus de la 4,5% în 2022 la 1,6% în 2023”, a afirmat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Pe de altă parte, analiştii CFA România estimează scăderea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale din marile oraşe, nefiind înregistrată nicio opinie de majorare a preţurilor.

Este de remarcat faptul că în jur de 79% dintre analiști anticipează scăderea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale din marile oraşe (nefiind înregistrată nicio opinie de majorare a preţurilor), în timp ce peste 83% dintre participanţi consideră aceste preţuri supraevaluate (nefiind înregistrată nicio opinie de sub-evaluare)”, arată sondajul este realizat lunar de organizaţie.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut la valoarea de 33,3 puncte, această situaţie fiind cauzată de reducerea, cu 0,3 puncte, a componentei de anticipaţii, şi cu 3,4 puncte a componentei de condiţii curente.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute şi are misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională.În prezent, Asociaţia CFA România are peste 260 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA).

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei