1 iulie 2022
36.3 C
București

Agenda culturală a MNLR, perioada 23-29 mai 2022

De citit...

Evenimente cu public 

Marți, 24 mai 2022, ora 17.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

Lansare CD | „10 CÂNTECE… DE 10”

Lansarea CD-ului cu muzică pentru copii „10 cântece… de 10”, semnat de Mihai Alexandru, pe versurile Marinei Almășan. CD-ul cuprinde zece cântece cu tematica desprinsă din universul copilăriei și interpretate de copii din întreaga țară, ce fac parte din proiectul Al Mike Pepiniera, inițiat de compozitorul Mihai Alexandru.

Participă: Titus Andrei, realizator de emisiuni muzicale Radio-România Actualități, Ștefan Gheorghiu – președinte Credidam, BIBI, vedeta tinerei generații, Eugen Cristea, Mihai Alexandru.

Moderatori: Marina Almășan, secondată de Magicianul Teo

Marți, 24 mai 2022, ora 19.30
Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

Un poet, un prozator, un vin #2

Titlul întâlnirii: Cum e să ai o pălărie nouă?

Invitați: Ioana luna Șerban și Florin Spătaru

Moderator: Doina Ruști

Sponsor: Jidvei

Vă așteptăm la o nouă întâlnire din cadrul proiectului Un poet, un prozator, un vin. Căutăm arome, sortimente expresive și elegante, buchete complexe, ermetizare perfectă în literatură și vin.

Ioana luna Șerban  (n.1990), poetă, preocupată de schimbările formative în artă, este în viața cotidiană curator asistent la MARe/Muzeul de Artă Recentă și doctorand la CESI/Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. Scrie un studiu despre nou în teorii și practici ale artei contemporane și a tradus & scris texte de profil. Este autoarea volumului de poeme „Un viitor care se potrivește trecutului” (Vellant, 2021).

Florin Spătaru (n. 1983) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. A câștigat concursuri literare în Franța și a fost publicat în „Nouvelle Quinzaine littéraire” din Paris. A publicat în revistele „Argos”, „Dilema Veche” și în „Revista de povestiri”. A publicat recent romanul „Greier de topaz” (Litera, 2022).

Miercuri, 25 mai 2022, ora 17.00

Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

Lansare de carte 

MNLR găzduiește lansarea volumelor Vlaherne. Mica Dacie din inima Byzanțului și Veniți de luați lumină în prezența autorului, Florin Horvath. Scriitor, membru al Cenaclului literar „Silvania”, Florin Horvath a colaborat cu diverse reviste de cultură din țară și din județul Sălaj, printre care „Caiete Silvane”.

Duminică, 29 mai 2022, ora 19.30
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

NO-RA – Femininul norilor | Instalație performativă dedicată Norei Iuga în premieră la Muzeul Național al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române prezintă spectacolul NO RA – Femininul norilor, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice „Hipodrom” de Nora Iuga. Spectacolul, conceput astfel încât să fie accesibil și pentru publicul cu deficiențe de auz, aduce pentru prima dată în față spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga. Acest spectacol îi este dedicat.

Realizat pentru a aduce mai aproape de public opera și viața scriitoarei Nora Iuga, tradus și în limbajul semnelor, spectacolul se va juca în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române, cu intrare liberă, până în luna octombrie. De asemenea, acesta va avea reprezentații în cadrul mai multor universități partenere din țară, cu un public format preponderent din studenți. Datele reprezentațiilor vor fi anunțate pe paginile de social media ale MNLR și ale proiectului NO RA – Femininul norilor.

Povestea Norei începe în Hermannstadtul mult iubit, locul unde fetița și tânăra Nora au trăit cele mai mari bucurii, dar și cele mai mari tristeți. Aflată la vârsta senectuții și locuind în București, Nora e cu gândul la orașul copilăriei și la Jovis, calul alb din vitrina lui Schuster pe care nu l-a avut cu adevărat decât în vis.

Dramatizarea textului a fost realizată de Mihai Ignat. Regia este semnată de Horațiu Mihaiu, scenografia de Maria Nicola, video design – Cinty Ionescu, iar sound design – Andrei Mihai. Pe scenă vor fi Iulia Georgeta Popescu și Ilie Iordan.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Colocviul Național „I.L. Caragiale astăzi” | Apel la contribuții 

Termenul limită pentru trimiterea contribuțiilor s-a prelungit până pe 24 mai 2022! Așteptăm propunerile voastre la adresa de e-mail: colocviul.caragiale@mnlr.ro.

Muzeul Național al Literaturii Române și Facultatea de Litere a Universității din București, în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, organizează, în perioada 10-11 iunie 2022, Colocviul Național I L. Caragiale astăzi.

Se împlinesc 110 ani de la moartea lui I.L. Caragiale, un bun prilej pentru o reinterpretare la zi a operei sale. În mediul academic și cultural se resimte nevoia unei rediscutări, pe mai multe paliere, a operei lui I. L. Caragiale, fie că vorbim despre proză, teatru, publicistică sau corespondență. De-a lungul timpului, receptarea operei caragialiene și-a schimbat considerabil ariile de interes și metodologia, așa încât ne propunem o ilustrare a acestei diversități.

Prin conferințele pe care le vor susține vorbitorii invitați, propunem o relectură interdisciplinară a operei lui Caragiale, printr-un tip de dialog transversal.

Concursuri 

Concursul „Refresh” pentru cele mai bune montaje realizate de adolescenți 

Muzeul Național al Literaturii Române are deosebita plăcere de a vă invita să luați parte la aniversarea celor 65 de ani de la înființarea instituției, moment care va fi marcat printr-o serie de evenimente dedicate interacțiunii cu vizitatorii de ieri și de astăzi.

Cu această ocazie, ne dorim ca liceenii să devină promotorii unei schimbări de optică și să își pună amprenta asupra metodelor de promovare a spațiului cultural. După formarea echipei, într-o primă etapă, aceștia sunt invitați să viziteze muzeul pentru a colecta materialele foto-video necesare montajului, după care fiecare va prelucra aceste date, astfel încât să realizeze o prezentare video prin care să ofere o nouă lumină expoziției de bază din strada Nicolae Crețulescu 8.

Înscrierile echipelor sunt realizate de cadrele didactice de la liceele din București, iar date despre regulamentul de participare, precum și informații cu privire la formatul și durata materialelor, regăsiți aici.

Juriul care va evalua materialele înscrise în concurs este compus din: Bogdan George Dună, Marius Șerban, Alexandru Ursu.

Materialele pot fi trimise până în data de 28 mai 2022, ora 23.59la adresa programe@mnlr.ro.

Concursul „Cutia cu desene și mesaje” | expoziție aniversară a celor mici | 1 iunie 2022

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) sărbătorește anul acesta 65 de ani de la înființare, fiind o instituție apreciată la nivel național și internațional pentru complexitatea proiectelor, pentru inițiative inedite și pentru crearea unui discurs modern în ceea ce privește prezentarea literaturii române.

Cu această ocazie, MNLR invită părinții, învățătorii și profesorii să trimită desenele copiilor și/sau mesajele lor semnate până în data de 29 mai 2022, ora 16.00, prin Poșta Română, la adresa Strada Nicolae Crețulescu nr. 8 (Sector 1, București), menționând numele complet al copilului, vârsta, localitatea și un număr de contact.

Vârsta copiilor care pot participa cu desene și mesaje: 5+. Desenele vor face parte din cadrul expoziției aniversare, care va fi vernisată la 1 iunie 2022, Ziua copilului, înainte de lectura pentru copii a scriitoarei Ioana Nicolaie.

Toate evenimentele organizate de MNLR sunt gratuite, iar accesul este liber în limita locurilor disponibile!

Așteptăm cu interes desenele și mesajele celor mici!

Pentru detalii, vă rugăm să scrieți la programe@mnlr.ro sau să sunați la numărul 0736.598.451 (Gabriela Toma). 

Expoziții temporare 

Atelier de artist | Margareta Sterian
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66

Muzeul Național al Literaturii Române a deschis la sediul din Calea Griviței 64-66, un nou spațiu expozițional: Atelier de artist – Margareta Sterian. Amenajat la etajul al doilea al clădirii, spațiul intim – recreat prin obiecte de mobilier, obiecte personale și lucrări de pictură, grafică, ceramică, frescă și panouri textile  redă universul creator și existențial al artistei, exemplificând interesul său pentru multiplele forme de exprimare artistică. Toate obiectele expuse în acest spațiu au fost donate Muzeului Național al Literaturii Române de către pictorul și criticul de artă Mircea Barzuca, discipolul și moștenitorul testamentar, omul datorită căruia opera și personalitatea Margaretei Sterian vor fi cunoscute de generațiile viitoare.

Detalii, aici.

Expoziția Carte veche în biblioteca Arhivelor Naționale ale României la MNLR
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66, Sala „Al. Condeescu”
10 – 28 mai 2022

Arhivele Naționale ale României prezintă, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Calea Griviței 64-66, expoziția Carte veche în biblioteca Arhivelor Naționale ale României. Publicul poate admira 52 de cărți aflate în prezent în administrarea Arhivelor Naționale. De o deosebită valoare istorică, acestea au fost publicate în secolele XV– XVII, în centre tipografice europene prolifice (din Germania, Italia, Elveția, Olanda, Belgia), iar în Țările Române, în secolele XVII–XIX. Printre exponate se vor enumera atlase geografice, cărți de istorie (aparținând spațiului est-european), editate în limbile latină, germană, franceză, italiană, greacă. Sunt incluse patru incunabule (lucrări editate în secolul al XV-lea), după cum urmează: ediția din 1492 a Quattuor nouissima cum multis exemplis pulcherrimis… a lui Gerardus de Vliederhoven (autor din secolul al XIV-l