Administrația Volosevici a plătit „performanța” conducerii TCE Ploiești cu peste două milioane de lei. Directorii și-au făcut treaba, iar societatea a adunat datorii și se pregătește de…insolvență

Statul, prin instituțiile sale centrale sau locale, se dovedește în cele mai multe cazuri un administrator foarte slab atunci când vine vorba despre societățile pe care le controlează. Proasta gestionare a afacerilor pe care le deține pleacă, în principal, de la persoanele numite în fruntea acestor firme, în contextul în care alegerea celor care primesc „pe mână” companiile statului nu are nicio legătură cu performanța, fiind doar numiri politice, făcute în diverse conjuncturi.

Este și cazul SC Transport Călători Express (T.C.E.) din Ploiești, firmă care este condusă de Nicolae Alexandri, un obișnuit al funcțiilor plătite din bani publici. De-a lungul timpului, el a fost subprefect și prefect de Prahova. De asemenea, a fost deputat și director la mai multe companii cu capital majoritar de stat, iar din 2017, a preluat funcția de director general al T.C.E. Ploiești, o societate care are acoperite veniturile în proporție de 70% din bugetul local.

În tot acest timp în care a condus transportul public din capitala județului Prahova, Nicolae Alexandri s-a remarcat prin „performanțe” extraordinare reușind să aducă firma pe marginea prăpastiei din cauza datoriilor uriașe acumulate în ultimii ani.

CITEȘTE ȘI: Cum vrea Nicolae Alexandri să achite tot din buzunarul ploieștenilor nota de plată pentru managementul defectuos al TCE? Propune majorări de tarife și concedieri

În contextul în care T.C.E. tinde să devină o povară pentru bugetul Ploieștiului la fel de mare ca societatea de termoficare, primarul Mihai Poliţeanu a anunțat iminența unei insolvențe. Doar printr-o astfel de măsură se poate face o reorganizare a firmei pe principii economice sănătoase. Edilul orașului a menționat că mai așteaptă încă un proiect de redresare, dar dacă lucrul acesta nu se va întâmpla cât mai repede, societatea va trebui reorganizată de o firmă specializată.

Iar după cum arată bilanțurile financiare din ultimii ani ai transportatorului public, insolvența chiar bate la ușă.

Doar la nivelul anului 2023, pierderile T.C.E. Ploiești sunt de aproape 22 de milioane de lei, pe baza unor cheltuieli ce ajung la 118 milioane de lei. Bilanțul pe 2024 urmează să fie depus, dar lucrurile vor arăta mult mai rău, pe parcursul anului trecut transportatorul public reușind să acumuleze și mai multe datorii.

În timp ce T.C.E. Ploiești înregistra pierderi, directorii erau recompensați de administrația Volosevici

La T.C.E. Ploiești, pierderile nu au apărut „peste noapte”, ci sunt rezultatul unui management defectuos care a dat naștere unei veritabile „găuri negre” pentru bugetul local al orașului. Întrebarea este cum de administrația locală a permis să se ajungă aici și de ce nu s-au luat măsuri astfel încât răul să fie tăiat de la rădăcină, iar cei vinovați pentru acest dezastru să plătească.

Până la alegerile de anul trecut, Andrei Volosevici, liberalul în care s-a trezit brusc sentimentul social democrat și a migrat la PSD, a condus urbea prahoveană după reguli știute doar de el și apropiații lui. Iar politica administrativă pe care a practicat-o s-a răsfrânt și asupra transportatorului public din oraș. Vina nu-i aparține în totalitate, la fel de vinovați fiind și cei pe care ploieștenii i-au ales să îi reprezinte în Consiliul Local.

În 2020, anul în care Volosevici a revenit în funcția de primar, T.C.E. Ploiești a intrat cu pierderi de 5,5 milioane de lei. Un bun administrator trebuia să acționeze de atunci și să ia măsuri pentru a redresa societatea. Doar că nu s-a întâmplat așa, iar transportatorul public local a acumulat datorii peste datorii, ajungând la nivelul de astăzi.

Rezultatele T.C.E. Ploiești din ultimii ani

Anul 2019:

  • Cifră de afaceri neta: 68.868.775
  • Venituri totale: 76.667.536
  • Cheltuieli totale: 82.266.245
  • Pierdere: 5.598.709

Anul 2020:

  • Cifră de afaceri neta: 66.745.944
  • Venituri totale: 68.172.154
  • Cheltuieli totale: 82.726.044
  • Pierdere: 14.553.890

Anul 2021:

  • Cifră de afaceri neta: 83.436.189
  • Venituri totale: 83.793.291
  • Cheltuieli totale: 91.600.035
  • Pierdere: 7.806.744

Anul 2022:

  • Cifră de afaceri neta: 89.387.535
  • Venituri totale: 89.764.805
  • Cheltuieli totale: 105.164.608
  • Pierdere: 15.399.803

Anul 2023:

  • Cifră de afaceri neta: 94.041.449
  • Venituri totale: 95.415.035
  • Cheltuieli totale: 117.248.332
  • Pierdere: 21.833.297

*Sursa Ministerul Finanțelor Publice

Iar în toți acești ani, echipa care a condus T.C.E. Ploiești l-a avut la cârmă, ca director general, pe Nicolae Alexandri. De fapt, fostul primar Volosevici l-a primit drept „moștenire” în această funcție și l-a adoptat fără nicio problemă. Mai mult, l-a plătit generos, fără a face nici cel mai mic efort pentru a provoca o posibilă redresare a societății de transport. Dimpotrivă, prin măsurile promovate a „îngropat” și mai mult această firmă.

Directorii T.C.E. Ploiești au fost plătiți cu peste două milioane de lei

Nicolae Alexandri conduce din 2017 transportul public din Ploiești

În urma unei solicitări făcute de Ordinea zilei, T.C.E. Ploiești a prezentat sumele de bani pe care directorii societății le-au încasat în timpul administrației Volosevici, dar și veniturile primite de angajați în luna decembrie a anului trecut. Interesant este că, deși societatea are pierderi enorme, salariații au beneficiat în decembrie 2024 de prime. Poate că așa se și explică de ce există o anumită „cumetrie” între conducerea furnizorul de transport public și sindicatul din unitate. Dar să revenim la management…

Transportatorul public are o conducere formată din trei directori: un director general (Nicolae Alexandri), un director adjunct și un director financiar. Fiecare dintre aceste persoane are un contract de mandat, pe baza căruia încasează o anumită indemnizație lunară brută. În cazul directorului general discutăm despre 14.949 lei (8.745 lei net), directorul adjunct a încasat 14.157 lei (8.282 lei net), iar directorul financiar: 14.500 lei (8.482 lei net).

Prin contractele de mandat încheiate, directorii societății au stabilită o indemnizație fixă brută lunară în conformitate cu prevederile legale în vigoare și aprobată de Consiliul de Administrație. Indemnizația fixă brută lunară este singura formă de remunerație a directorilor, aceștia neavând stabilită și o componentă variabilă a acesteia sau alte sume suplimentare rezultate ca urmare a aplicării vreunui spor sau alt adaos”, se menționează în documentul transmis redacției noastre de către T.C.E. Ploiești.

Poate că unora sumele respective nu le par atât de mari, doar că banii aceștia au fost primiți în condițiile în care „rezultatele” muncii celor trei se văd în bilanțul T.C.E. Ploiești. Municipalitatea a premiat fără nicio ezitare un management care a adus această companie în pragul falimentului.

Pentru a vă face o idee despre câți bani au cheltuit ploieștenii pentru plata celor trei directori, consultați tabelul de mai jos:

Un șef la nouă muncitori

Din același document transmis către Ordinea Zilei, aflăm că T.C.E. Ploiești numără în prezent 862 de angajați.

Dintre aceștia, trei sunt directori, 68 fac parte din personalul TESA de execuție, iar 15 ocupă funcții de conducere a secțiilor, atelierelor, depourilor/ autobaze, serviciilor din structura organizatorică a societății.

Un calcul simplu, ne arată că, la această societate de stat, în jur de nouă angajați din producție țin în spate un salariat care face parte din administrația companiei.

De ce este nevoie de atât de mulți șefi și de angajați TESA? Dacă s-ar face un control și s-ar analiza filiera pe care au ajuns acești oameni să lucreze acolo, s-ar descoperi mai mult ca sigur că partidele politice nu sunt străine de „împănarea” cu diverse pile a schemei de personal de la T.C.E. Ploiești.

Într-un business privat, nu interesează pe nimeni dacă încadrarea personalului ține sau nu cont de meritocrație sau dacă șefii își angajează rudele, dar atunci când discutăm despre fonduri publice nu putem să nu analizăm acest aspect. Pentru acești oameni, municipalitatea ploieșteană achită lunar sume importante de bani.

De exemplu, la nivelul lunii decembrie 2024, suma alocată pentru plata salariilor personalului TESA ( execuție + conducere) a fost de 802.989 lei, din care:

  • salarii brute- 727.349 lei
  • tichete de masă- 51.040 lei
  • tichete cadou- 24.600 lei

De asemenea, pentru plata drepturilor de natură salarială ale angajaților din producție s-a alocat suma de 7.265.668 lei, din care:

  • Salarii brute – 6.517.352 lei
  • Tichete de masă- 489.680 lei
  • Tichete cadou- 231.000 lei
  • Ajutoare materiale conform contractului colectiv de muncă- 27.636 lei

Din păcate se observă că traiul pe bani publici este o obișnuință pentru personajele politice din România care, cu ajutorul partidului din care fac parte, se infiltrează în poziții bine plătite în diferite instituții ale statului. Este și cazul directorilor care conduc societățile aflate sub administrarea consiliilor județene sau a primăriilor ( prin consiliile locale), dar și a celor care fac parte din personalul TESA. Multe dintre aceste societăți au mărit an de an schema salariaților, astfel încât numărul celor care fac parte din „administrație” a crescut constant.

Zilele trecute v-am prezentat situația de la Poliția Locală din Ploiești, pentru care ploieștenii achită lună de lună o „notă de plată” care depășește cu mult 1,2 milioane de lei (1.274.986 lei). Astăzi aducem în atenția dumneavoastră cazul T.C.E. Ploiești, urmând ca în perioada următoare să revenim și cu alte exemple din întreaga țară.

CITEȘTE ȘI: Poliția Locală Ploiești consumă în fiecare lună doar pentru salariile nete ale angajaților peste 1,2 milioane de lei. Se justifică „nota de plată”?

Principalii vinovați pentru modul în care sunt cheltuiți banii publici ai acestor societăți sunt cei care ocupă funcțiile de conducere. Dar probleme sunt și la aleșii locali sau județeni, care continuă să-i susțină și să-i plătească generos pentru „succesul managerial”. La fel de vinovați sunt și politicienii „de la centru”, care de foarte mulți ani și-au făcut o obișnuință din a închide ochii la tot ce se întâmplă. Fac asta pentru că mulți dintre ei sunt beneficiari direcți ai acestui sistem perpetuat în structurile statului.

În cazul firmei de transport public din Ploiești ar trebui ca aleșii locali măcar acum, când este mai mult decât evident că managementul T.C.E. Ploiești este unul dezastruos,  să se mobilizeze și să caute soluții pentru a salva această companie.

L-am întrebat pe directorul general al T.C.E. Ploiești dacă are în vedere un plan de redresare, iar răspunsul primit nu face altceva decât să scoată în evidență faptul că Nicolae Alexandri nu se simte în niciun fel vinovat de ceea ce se întâmplă în societatea pe care o conduce din 2017.

În ceea ce privește soluțiile pentru eficientizarea activității T.C.E. Ploiești vă comunicăm că SC T.C.E. SA a elaborat un plan de restructurare și redresare economică a SC T.C.E. SA, care cuprinde măsuri de reducerea cheltuielilor ( reducere personal, propunere de eficientizare a programului de transport public local etc) și măsuri privind creșterea veniturilor ( actualizarea tarifelor practicate la activitatea de bază și la activitatea secundară, creșterea veniturilor prin extinderea ariei de operare etc ). Planul de restructurare și redresare economică a fost avizat de către consiliul de Administrație prin decizia nr. 5/14.02.2025 și înaintat Adunării Generale a Acționarilor care până în prezent nu a luat nicio decizie cu privire la acest plan”, se arată în documentul primit de Ordinea Zilei de la T.C.E. Ploiești, semnat de Nicolae Alexandri, directorul general și ec. Monica Tănase, director financiar.

În același document, reprezentanții T.C.E. Ploiești susțin că una dintre problemele grave cu care se confruntă în momentul de față societatea este existența unui parc auto învechit care generează costuri suplimentare în exploatare.

De asemenea, acuză neîncasarea la termen a facturilor privind subvențiile și compensațiile stabilite prin contractul de delegare nr. 21980/ 03.11.2019 de la U.A.T. Ploiești. În sprijinul celor afirmate este invocat raportul de audit de conformitate al Camerei de Conturi Prahova din 14.01 2025.

Mai mult, conducerea T.C.E. Ploiești susține faptul că societatea are probleme din cauza practicării unor tarife mici la bilete și abonamente despre care afirmă că sunt neactualizate.

Ceea ce evită să explice reprezentanții T.C.E. Ploiești este de ce nu s-au luat până acum măsuri pentru soluționarea măcar în parte a acestor probleme și de ce directorii societății au tăcut mâlc și au mers pe principiul „Las-că merge și-asa! Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim!”.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: Primarul Mihai Polițeanu a declarat război „pilelor” din compania care administrează transportul public în Ploiești

 

Mai multe articole

Știrile zilei