25 mai 2025
11.8 C
București

Administrația Biden încearcă să evite o posibilă pandemie. Statele Unite investesc peste 300 de milioane de dolari în combaterea gripei aviare

Administrația preşedintelui în exerciţiu Joe Biden a anunțat că Statele Unite vor investi 306 milioane de dolari în combaterea gripei aviare. Bugetul este destinat finanțării programelor naţionale, de stat şi locale de pregătire şi supraveghere, precum şi susținerii cercetării medicale care poate ajuta la identificarea unor tratamente împotriva virusului H5N1.

De la începutul anului trecut, autoritățile sanitare din SUA au decoperit 66 de cazuri umane de gripă aviară, dar specialiștii consideră că multe altele s-ar putea să fi trecut neobservate.

Cercetătorii se declară îngrijorați, chiar dacă până acum nu a fost observată nicio situație de transmitere a bolii de la o persoană la alta. Temerile experților cresc din cauza nivelul de circulaţie a virusului, mai ales că există riscul unei combinări a acestui virus cu cel al gripei sezoniere. Care ar putea duce la declanșarea unei pandemii mortale, precum cele din anii 1918 sau 2009.

De altfel, autorităţile americane din domeniul sănătăţii au anunțat, la finalul lunii trecute, că a fost înregistrat un caz în care virusul gripei aviare pare să fi suferit mutaţii în corpul unui pacient american pentru a se adapta la căile respiratorii umane.

Mai mult, este monitorizată îndeaproape creşterea cazurilor de gripă aviară în rândul felinelor, ceea ce ar putea expune persoanele care deţin astfel de animale riscului de a contracta boala.

Chiar dacă riscul pentru oameni este scăzut, noi ne pregătim pentru toate scenariile posibile. Pregătirea este cheia pentru a asigura sănătatea americanilor şi siguranţa ţării noastre”, a punctat secretarul american al Sănătăţii, Xavier Becerra.

Decizia administrației Biden de a aloca bugetul acesta de peste 300 de milioane de dolari vine în contextul în care lumea medicală are mari semne de întrebare legate de modul în care Donald Trump va alege să gestioneze sistemul de sănătate american.

În mai multe ieșiri în media, președintele ales a declarat că va desfiinţa biroul Casei Albe însărcinat cu pregătirea răspunsului faţă de o posibilă viitoare pandemie, birou creat sub administraţia lui Joe Biden. Rămâne însă de văzut dacă Trump va putea face lucrul acesta, având în vedere că organismal respective a fost creat de Congres.

Îngrijorările specialiștilor sunt generate și de faptul că Trump l-a desemnat ca viitor ministru al sănătăţii pe Robert Kennedy Jr., un antivaccinist notoriu care a promis că va reforma agenţiile de sănătate. Acesta a promovat şi consumul laptelui crud, produs considerat un vector al gripei aviare.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: Lumea științifică se teme de o posibilă pandemie cauzată de gripa aviară descoperită la vacile din SUA

Mai multe articole

Știrile zilei