29 ianuarie 2023
1.2 C
București

A crescut numărul săracilor în Europa

Statisticile Eurostat arată că numărul europenilor care întâmpină dificultăţi în a-şi procura cele necesare traiului a crescut.

Datele culese din zece ţări membre UE, pe al doilea trimestru al lui 2022, indică faptul că proporţia populaţiei care reuşeşte cu greu sau foarte greu să-şi acopere cheltuielile este în creştere. Au furnizat date Belgia, Bulgaria, Irlanda, Franţa, Italia, Luxemburg, Austria, Slovenia, Slovacia şi Finlanda,

Bulgarii sunt în cea mai precară situaţie din ţările cuprinse în studiu, 39,8% dintre respondenţi afirmând că se confruntă cu greutăţi sau cu mari greutăţi în a-şi acoperi cheltuielile necesare traiului.

Cel puţin unul din cinci locuitori se afla într-o astfel de situaţie în Bulgaria, Slovacia, Italia şi Franţa, în al doilea trimestru al anului în curs..

Finlandezii sunt cel mai puţin afectaţi de grijile financiare, doar 11% dintre ei raportând dificultăţi mari sau pur şi simplu dificultăţi şi 40,5% afirmând că reuşesc să facă faţă cheltuielilor uşor sau foarte uşor.

Majoritatea respondenţilor au spus că veniturile lor au fost stabile sau au crescut în perioada analizată.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei