Hidroelectrica a aniversat jumătate de secol de la inaugurarea celui mai important obiectiv hidroenergetic din România, S.H.E.N. Porțile de Fier I.
Ceremonia prin care a fost marcat acest moment s-a desfășurat la Porțile de Fier, vineri, în prezența ministrului Energiei, Virgil Popescu, a omologului sârb, Zorana Mihajlovic, a lui Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica, a autorităților județene și a altor personalități locale și din conducerea zonală a companiei. Acestora li s-au alăturat salariații Hidroelectrica și ai contractorilor care au participat efectiv la realizarea obiectivului energetic.
„Hidrocentrala Porțile de Fier I este cea mai mare din România. Este una dintre cele mai impunătoare construcții hidrotehnice din Europa si cea mai mare de pe Dunăre. Prin dimensiunile și puterea lor instalată, hidroagregatele din centrală au fost cele mai mari de acest tip, din lume, la acel moment. Hidroelectrica, societatea mamă a hidrocentralei, continuă și astăzi, în ritm susținut, modernizarea Porților de Fier. Hidoelectrica are în curs investiții extrem de importante – aproape 150 de milioane de lei, pentru buna funcționare a amenajării hidroelectrice: protecția suplimentară a disipatorului barajului deversor, lucrări de modernizare a instalațiilor electrice aferente echipamentelor hidromecanice și la instalația de acționare hidraulică aferentă barajului deversor, precum și modernizarea sistemului de diagnoză și monitorizare, lucrări de reabilitare a ecluzei etc”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
La rândul său, Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica, a ținut să puncteze: „Ma bucură în mod deosebit ca astăzi, la ceas aniversar, să putem sărbători împreună – români și sârbi, o jumătate de veac de muncă susținută, de cooperare și de prietenie. Avem alături de noi reprezentanții Guvernului și ai autorităților, sunt oamenii pe care ne bazăm în susținerea planurilor de investiții ale Hidroelectrica și în crearea acelui cadru legislativ care să ne permită să avansăm rapid în direcția de dezvoltare pe care ne-am propus-o și asumat-o împreună.”
Reamintim că, la 16 mai 1972 a avut loc inaugurarea oficială a Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I, amplasat pe Dunăre la km 943, la 15 kilometri amonte de municipiul Drobeta-Turnu Severin. Hidrocentrala de la Porţile de Fier I este cea mai mare din România, este una dintre cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa şi cea mai mare de pe Dunăre,
Obiectivul este exploatat de România impreuna cu Republica Serbia. Hidrocentrala Portile de Fier I este echipata cu douasprezece turbine Kaplan verticale, câte șase pentru partea româna și șase pentru partea sârbă.
În urma cu circa 20 de ani, au început lucrările de retehnologizare în centrala românească, cu fonduri europene și guvernamentale, efectul fiind creșterea puterii nominale de la 178 MW la 194 MW, și – implicit, a capacității de producție.
Centrala Hidroelectrica de la Porțile de Fier I are, după retehnologizare, o producție de energie electrică anuală de proiect de 5,24 Gwh în anul mediu hidrologic, ceea ce reprezintă circa 10% din producția la nivel național. În plus, centrala asigură aproape jumătate din serviciile tehnologice de sistem din România.