• EUR 4.6599 RON
  • USD 3.8182 RON
  • POUND 5.2494 RON
Bucuresti
o
 

Schimbare majoră în Executivul de la Chișinău:Mai mulți miniștri din Guvernul Filip, remaniați


Schimbare majoră în Executivul de la Chișinău:Mai mulți miniștri din Guvernul Filip, remaniați
Șapte membri ai cabinetului de miniștri condus de către Pavel Filip vor fi schimbați. De asemenea, în componenta executivului va fi introdusă o nouă funcție de vicepremier.

Anunțul l-a făcut liderul PDM, Vlad Plahotniuc, după ședința coaliției de guvernare, transmite IPN.

Potrivit liderului PDM, va fi introdusă funcția de vicepremier pentru integrare europeană și aceasta urmează să fie ocupată de către fostul premier Iurie Leancă, liderul PPEM. În locul vicepremierului pentru reintegrare George Bălan va fi numită Cristina Lesnic. În fotoliul de ministru al economiei și infrastructurii, în locul lui Octavian Calmâc, urmează să vină fostul premier Chiril Gaburici. La Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în locul Stelei Grigoraș, vine Svetlana Cebotari, directoarea Centrului de Transfuzie a Sângelui ddin Chișinău. La Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, pe Vasile Bâtca îl va înlocui Liviu Volconovici, rectorul Universității Agrare. Pe ministrul de externe Andrei Galbur îl va înlocui Tudor Ulianovschi, ambasadorul Republicii Moldova la Geneva. Iar la conducerea Ministerului Justiției revine Alexandru Tănase, fost președintele al Curții Constituționale, fiul regretatului jurnalist Constantin Tănase, fondatorul ziarului ”Timpul” de la Chișinău, care îl va înlocui pe Vladimir Cebotari.

Vlad Plahotniuc a declarat că aceștia urmează să fie numiți în funcție până la 31 decembrie a.c. Schimbările au avut loc în urma evaluării activității membrilor Guvernului, anunțată anterior de către PDM. În primăvară anului viitor, va fi realizată o nouă evaluare a cabinetului de miniștri, a mai anunțat Vlad Plahotniuc.

Premierul Pavel Filip a menționat că doar acum unii membri ai cabinetului de miniștri reprezintă formațiuni politice, ceea ce va permite ca în anul viitor, care este unul electoral, executivul să realizeze reformele lansate fără întârzieri generate de implicarea membrilor de Guvern în campania electorală. Potrivit premierului, Guvernul pe care îl conduce va fi unul tehnocrat, depolitizat, format doar din profesioniști.

Foto-Vlad Plahotniuc Facebook


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri