• EUR 4.6599 RON
  • USD 3.8182 RON
  • POUND 5.2494 RON
Bucuresti
o
 

Republica Moldova are șansa să redevină un campion al Parteneriatului Estic


Republica Moldova are șansa să redevină un campion al Parteneriatului Estic
Republica Moldova are șansa să redevină un campion al Parteneriatului Estic, dar aceasta presupune un angajament sporit, o mai mare responsabilitate și o seriozitate mai mare în implementarea legilor adoptate de parlament, dintre care unele sunt foarte bune, a declarat marți seara ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, la postul de televiziune moldovean Impact TV, relatează IPN.

Pentru a redeveni campion al Parteneriatului Estic, Republica Moldova trebuie să promoveze mai bine avantajele apropierii de Uniunea Europeană în rândul cetățenilor, consideră el.

"UE nu reprezintă doar un slogan, un steag în spatele căruia te poți ascunde atunci când vrei să-ți promovezi interese politice, partinice sau de moment conjuncturale, ci reprezintă un ideal în care cu adevărat trebuie să crezi pentru că acest ideal atrage după sine un lucru esențial așteptat de către toți cetățenii Republicii Moldova: stabilitate și prosperitate", a explicat Daniel Ioniță.

În aceeași intervenție televizată, ambasadorul român la Chișinău a declarat că relațiile dintre România și Republica Moldova au o dinamică accentuată, sunt solide și se dezvoltă pe zi ce trece. De proiectele derulate de România pe teritoriul Republicii Moldova beneficiază cetățenii moldoveni indiferent de statut, etnie și limba pe care o vorbesc, a menționat acesta. "Republica Moldova este principalul destinatar al asistenței de dezvoltare acordată de România. Mai mult, 65% din tot ceea ce înseamnă asistență pentru dezvoltare oferită de România are ca destinație Republica Moldova", a indicat ambasadorul român, scrie AGERPRES.

Considerată o "poveste de succes" a Parteneriatului Estic cu câțiva ani în urmă, Republica Moldova a avut de suferit în ochii partenerilor de la Bruxelles după dispariția unui miliard de dolari din sistemul financiar în decembrie 2014 și aplicarea lentă a reformelor în justiție.

Astfel, UE s-a văzut în situația de a suspenda alocarea fondurilor pentru reforma justiției în Republica Moldova, apreciind că aceasta nu se implementează, după cum a relatat anterior Independent.md Corupția la vârful puterii, mimarea realizării reformelor, jocurile de culise ale controversatului oligarh Vlad Plohotniuc, actualul lider al Partidului Democrat (PD), principala componentă a alianței de guvernare de la Chișinău, căruia i se impută o "alianță ocultă" cu președintele prorus Igor Dodon în promovarea noului sistem electoral ce îi favorizează pe democrați și socialiști la alegerile parlamentare de anul viitor, au dus la o știrbire a imaginii actualilor guvernanți moldoveni și la o scădere a atractivității integrării europene în rândurile cetățenilor, apreciază numeroși analiști locali.

Acest aspect este intens speculat de președintele Igor Dodon, care după summitul Parteneriatului Estic de săptămâna trecută la Bruxelles a emis un comunicat - dorindu-se a fi un mesaj către națiune - în care susține că șansele Republicii Moldova de a se integra în UE sunt egale cu zero, iar coaliția de la putere ar trebui să se reorienteze spre Rusia, potrivit Deschide.md.

În dorința de a încuraja reformele și a susține guvernul proeuropean de la Chișinău, UE a semnat cu Republica Moldova la 23 noiembrie un pachet de documente privind acordarea unei asistențe macrofinanciare de 100 milioane de euro pentru anul viitor în trei tranșe; 40 de milioane de euro urmează să fie oferite sub formă de grant, iar 60 de milioane de euro - sub formă de împrumut.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri