• EUR 4.6546 RON
  • USD 3.9306 RON
  • POUND 5.2287 RON
Bucuresti
o

Primarul interimar al Chișinăului cere fluidizarea traficului în oraș


Primarul interimar al Chișinăului cere fluidizarea traficului în oraș
Direcția generală transport public și căi de comunicație din cadrul Primăriei Chișinău va prezenta până vineri, 17 noiembrie a.c., un plan de fluidizare a traficului în oraș.

Planul a fost solicitat de primarul interimar Silvia Radu. În caz contrar, sunt așteptate demisii, transmite IPN.

Să ieșiți împreună cu colegii și să discutați cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne sau cu cine considerați de cuviință, iar vineri să-mi prezentați un plan foarte concret și aplicabil imediat pentru fluidizarea traficului. Dar să nu veniți cu povești că nu avem bani la Primărie, că nu avem posibilitatea de a rezolva problemele și că avem foarte multe probleme birocratice. Dacă credeți că nu reușiți, nu vedeți soluții, vă rog să lăsați pe alții să o facă și vă aștept cu demisia”, a spus Silvia Radu la ședința operativă de la Primărie.

Primarul interimar a cerut și o statistică a consumului de material antiderapant. Aceasta în contextul în care șeful adjunct al Direcției, Vitalie Butucel, a spus că pentru sezonul rece sunt disponibili 1.000 de metri cubi de nisip și sare, iar la 1 decembrie 2017 urmează să mai fie cumpărate cinci tone de material antiderapant. „Vreau foarte mult să nu mai vadă cetățenii la televizor situații când autoritățile sunt luate prin surprindere de iarnă. Vineri vom avea ședința ordinară a consiliului pentru situații excepționale pentru sezonul rece și vă rog să pregătiți un plan concret la acest capitol”, a cerut Silvia Radu.

În același context, primarul interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, a dat o dispoziție prin care solicită ”transparentizarea cheltuielilor direcțiilor și întreprinderilor municipale”, prin publicarea cheltuielilor pe site-ul Primăriei. „Îmi doresc să ajungem să publicăm până la ultima factură”, a spus Silvia Radu. „Chiar și factura pentru procurarea unui pix”, a precizat domnia sa.

Silvia Radu i-a îndemnat pe angajații Primăriei să acceseze site-ul Primăriei orașului Cluj-Napoca din România, pentru a vedea cum funcționează acest sistem.

Foto: Primăria Chișinău Facebook


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri