• EUR 4.5654 RON
  • USD 3.9685 RON
  • POUND 5.1432 RON
Bucuresti
o

Romanian IT si LSRS lanseaza programul Find my mentor


Romanian IT si LSRS lanseaza programul Find my mentor
Romanian IT, comunitatea globala a romanilor din tehnologie lanseaza in parteneriat cu Liga Studentilor Romani din Strainatate programul international de mentorat “Find my mentor”.

Avand ca scop comun facilitarea schimbului de cunostinte intre membrii comunitatilor la nivel global, cele doua ONG-uri vor pune bazele unei platforme care sa permita accesul la o retea globala de mentori si mentee.

 

Prin intermediul platformei ‘Find my mentor’, initiatorii proiectului isi propun sa conecteze si incurajeze colaborarea intre studenti, tineri profesionisti, seniori si antreprenori din domeniul IT cu mentori din cadrul comunitatilor Romanian IT si LSRS-alti studenti, specialisti, profesori, antreprenori si alumnii LSRS care isi doresc sa impartaseasca din cunostintele lor personale si profesionale.

 

De asemenea, organizatorii lanseaza invitatia de a lua parte la program catre toate comunitatile tehnice romanesti. Printre principalele teme abordate pe parcursul sesiunilor de mentorat se gasesc educatia tehnica, orientare in cariera, management de proiect si de echipa, antreprenoriat si multe altele.

 

Prima etapa a programului o reprezinta crearea unor echipe pilot, care vor fi urmarite pe toata durata relatiei de mentorat cu scopul de a aduce imbunatatiri structurii programului in urma feedback-ului primit.

 

Organizatorii lanseaza o invitatie de participare tuturor celor interesati sa devina mentori, mentee, sa faca parte din echipa de management a proiectului sau din echipa tehnica care va construi platforma. Participarea in cadrul programului este gratuita si se realizeaza in baza unui proces de matching.

 

Mai multe informatii despre modul de functionare al programului si despre inscriere se pot gasi pe website-ul Romanian IT .

 

LSRS si Romanian IT cred in valoarea si potentialul unei comunitati globale a studentilor si profesionistilor romani din domeniul tehnic. Prin programul "Find my mentor" ne dorim sa le oferim acestora un cadru de dialog si actiune, menit sa conecteze si sa ofere oportunitati de dezvoltare profesionala si personala”, declara Rares Raducanu, Presedinte LSRS.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri