• EUR 4.5802 RON
  • USD 3.8939 RON
  • POUND 5.1608 RON
Bucuresti
o

Mulțumim, Cătălina Ponor! Gimnasta se retrage din activitate


Mulțumim, Cătălina Ponor! Gimnasta se retrage din activitate
După ce ani la rând și-a dedicat viata competițiilor sportive, gimnasta Cătălina Ponor și-a anunțat retragerea din activitate. Ajunsă la 30 de ani, tripla campioană olimpică a decis sa pună punct unui drum presărat cu foarte multe trofee.

''Sunt mândră de tot ce am realizat și tot ce am sacrificat pentru acest sport, pe care l-am iubit și îl iubesc în continuare, cu bune, cu rele, cu suișuri și coborâșuri. Îmi este greu să mă despart de ceva ce am făcut cu pasiune, dăruire, devotament, dar la un moment dat toate se opresc. Din cauza sănătății, care se cam joacă cu mine, și din cauza vârstei la care am ajuns, am decis să spun Stop! Îmi voi termina anul cu concursurile mici care au mai rămas și demonstrațiile deja planificate, după care din decembrie voi urma alt curs al vieții, tot pe lângă sport, dar altfel, în ideea de a ajuta în continuare gimnastica'', a afirmat Ponor pe pagina sa de Facebook, după evoluțiile de la Montreal.

 

 

''Nu a fost o zi așa cum mi-am dorit, dar sunt mulțumită de tot ce am realizat până acum! 23 de medalii europene, mondiale și olimpice, 26 de ani dedicați gimnasticii ca sportivă cu două momente de neuitat: 1 - Olimpiada de la Atena, unde am realizat mai mult decât am visat, 2 - Campionatele Europene de la Cluj, unde am trăit niște momente unice atât frumoase în fața propriului public, cât și mai puțin plăcute, cu doar o zi înaintea finalei de la bârnă'', a mai scris Ponor.

 

 

Cătălina Ponor a ținut să le mulțumească părinților, antrenorilor și celorlalți componenți ai staff-ului, dar și susținătorilor săi. ''Vă mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care ați aplaudat, bucurat, suferit, plâns, țopăit împreună cu mine. Sunt multe persoane pe care ar trebui să le menționez pentru a le mulțumi, însă, mă voi rezuma doar la câteva nume importante'', a afirmat Ponor, care le-a mulțumit părinților săi, pentru ce au învățat-o și pentru susținerea fizică și psihică, antrenorilor Lucian Sandu, Octavian Bellu, Mariana Bitang, pentru cei 15 ani petrecuți împreună, afirmând că Bellu și Bitang au fost ca niște ''părinți''. De asemenea, marea noastră gimnastă le-a mulțumit antrenoarei Lili Cosma, kinetoterapeutului Toma Vasilescu, masorului Florin Aștefanei, medicului Mihaela Dobranici și ''nu în ultimul rând fanilor, cei fără de care sălile ar fi goale și pustii''.

 

Și noi îți mulțumim, Cătălina Ponor!


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri