• EUR 4.6573 RON
  • USD 3.8067 RON
  • POUND 5.2524 RON
Bucuresti
o
 

ANALIZA VALUTARĂ SĂPTĂMÂNALĂ: Leul trăiește un deja-vu, euro atacă pragul de 4,6


ANALIZA VALUTARĂ SĂPTĂMÂNALĂ: Leul trăiește un deja-vu, euro atacă pragul de 4,6
Prognozele constant negative privind execuția bugetară a guvernului PSD-ALDE, dar și creșterea inflației și-au pus amprenta asupra piețelor valutară și monetară.

Ultimul venit în corul celor care atrag atenția asupra ineficienței guvernamentale, exprimată prin majorarea nesustenabilă a salariilor și pensiilor, a fost FMI. În raportul de toamnă al instituției financiare se anticipează o creștere în 2018 a deficitului bugetar la 4,5% din PIB, urmând ca nivelul acestuia să nu scadă sub 4% până în 2022. Un astfel de scenariu va echivala cu creșterea costurilor de împrumut, iar datoria publică va țâșni de la sub 39% din PIB, în prezent, la aproape 47% din PIB în 2022.

Avertismentul vine în conditiile în care același FMI a îmbunătăţit perspectivele de creştere economică pentru România la 5,5% anul acesta, 4,4% anul viitor, 3,8% în 2019 şi 3,3% în 2020. Din păcate, avântul luat de PIB se bazează în cea mai mare parte pe consum și nu pe investiții fundamentale realizate de guvern...

Sensibili la datele fundamentale, investitorii s-au reorientat către euro, astfel că media acestuia a sărit de la 4,5802, la începutul perioadei, la 4,5975, la finalul acestuia, nivel care reprezintă una dintre cele mai ridicate medii ale ultimilor mai bine de cinci ani. Tranzacțiile din ultima ședință a intervalului s-au realizat între 4,594 și 4,603 lei, cu închiderea la 4,599 – 4,602 lei.

Cursul dolarului american s-a mișcat în culoarul 3,8887 – 3,9032 lei, media de la finalul perioadei fiind stabilită la 3,8945 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 3,878 și 3,911 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat pe piețele internaționale de la 1,149 până la 1,163 franci/euro, cel mai mic nivel din 15 ianuarie 2015, atunci când Banca Natională a Elveției a decis să renunțe la pragul minim de 1,20 franci/euro. Pe acest fond cursul a scăzut de la 3,9868 la 3,9646 lei.

În piața monetara, indicele ROBOR la trei luni a încheiat perioada la 1,84%, cel la șase luni a crescut la 2,02% iar cel la nouă luni la 2,08%, valori care reprezintă maxime ale ultimilor ani.

Perechea euro/dolar a fluctuat între 1,1730 și 1,1875 dolari, iar la finalul perioadei tranzacțiile s-au realizat pe piețele internaționale la 1,1763 – 1,1859 dolari, bursele americane închizând la 1,1784 dolari. Scăderea euro s-a datorat incertitudinilor care planează asupra Cataloniei. Pe de altă parte, dolarul a fost revigorat de progresele realizate în proiectul de reformă fiscală inițiat de republicani și președintele Donald Trump.

Analiza cuprinde perioada 16 – 20 octombrie. Rubrica este realizată de Radu Georgescu - DOMUS M&D


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri