• EUR 4.6599 RON
  • USD 3.8182 RON
  • POUND 5.2494 RON
Bucuresti
o
 

Tranzacție pe piața bancară. J.C. Flowers & Co preia Piraeus Bank România S.A.Este prima afacere a investitorului american pe piața de la noi


Tranzacție pe piața bancară. J.C. Flowers & Co preia Piraeus Bank România S.A.Este prima afacere a investitorului american pe piața de la noi
Fondul de investiţii global specializat în sectorul financiar, J.C. Flowers & Co., a ajuns la un acord cu Piraeus Bank S.A. pentru preluarea participaţiei pe care grupul elen o deţine la subsidiara sa bancară din țara noastră, Piraeus Bank Romania S.A.

"Vânzarea operaţiunilor noastre bancare din România reprezintă un nou pas important spre executarea angajamentelor cuprinse în planul de restructurare al grupului convenit cu Comisia Europeană precum şi în implementarea planului strategic al grupului", a declarat directorul general al grupului Piraeus Bank, Christos Megalou.

Tranzacţia, care ar urma să se încheie în prima jumătate a lui 2018, a fost aprobată de consiliul director al Piraeus Bank, de Fondul de stabilitate financiară al Greciei (HFSF) şi depinde de abţinere aprobării autorităţilor din România.

"Piraeus Bank România are o solvabilitate, lichiditate şi o calitate a activelor solidă în economia cu cel mai puternic ritm de creştere din Uniunea Europeană. Suntem încântaţi să lucrăm cu Piraeus Bank România pentru a finaliza achiziţia şi a crea o bancă independentă puternică în sectorul bancar dinamic din România", a spus directorul general de la JCF, J. Christopher Flowers.

UBS Limited a fost consilierul financiar al Piraeus Bank pentru această tranzacţie în timp ce White & Case LLP a fost consilierul juridic internaţional al Piraeus Bank, iar Schoenherr si Asociatii SCA a fost consilierul juridic românesc al Piraeus Bank pentru această tranzacţie.

UniCredit Bank a acționat în calitate de consultant financiar al companiei J.C. Flowers& Co. în tranzacţia prin care a achiziţionat Piraeus Bank România."Suntem bucuroși că am susținut cumpărătorul în acest proces. Această tranzacţie demonstrează capabilităţile noastre în oferirea de servicii de consultanţă transfrontaliere şi, de asemenea, în segmentul financiar",a menționat Alin Pop, șef al departamentului de Investment Banking and Corporate Finance Advisory din cadrul UniCredit Bank SA.

 

 

De asemenea, Clifford Chance Badea a acordat asistenţă J.C. Flowers & Co..Tranzacţia marchează debutul investitorului american pe piaţa locală. Complexitatea tranzacției a implicat o echipă mixtă de avocaţi din practicile M&A şi drept bancar-financiar, coordonată de Daniel Badea, managing partner, şi counsel Loredana Ralea. Contribuții importante pe parcursul proiectului au avut Mădălina Rachieru-Postolache (partener), Andreea Șișman (counsel), Radu Costin și Gabriel Toma (avocați asociați). Echipa a mai inclus, printre alții, avocații seniori Diana Crângașu și Lavinia Nucu, precum și avocații Yolanda Ghiță-Blujdescu, Claudia Grosu și Mihnea Niculescu. Nick Fletcher, Of Counsel, a acoperit aspectele de drept englez.

Biroul din România al casei de avocatură globale a asistat fondul american de investiţii pe tot parcursul tranzacţiei, începând cu faza de due diligence, cu privire la aspectele de reglementare, structurarea și negocierea tranzacției, respectiv elaborarea și semnarea documentației aferente.

Încheiem anul cu o tranzacție-fanion pentru piaţa bancară locală, care confirmă potențialul industriei de a atrage investitori americani de calibru.Suntem onoraţi și încântați că am asistat unul dintre cele mai importante fonduri americane de investiţii la prima sa tranzacție pe piaţa din România”, spune Daniel Badea, managing partner Clifford Chance Badea.

A fost un proces extrem de complex, pe o piață puternic reglementată – ceea ce a impus, încă de la început, o cunoaștere aprofundată a industriei și a aspectelor specifice de business, precum și a cerințelor de conformare şi de reglementare. Întreaga echipă Clifford Chance Badea a lucrat intens pe tot parcursul tranzacției, acoperind nu numai aspectele juridice și de reglementare, dar și acordând asistență echipei J.C. Flowers pe aspecte de abordare strategică a tranzacției. Suntem, de asemenea, încântați de colaborarea cu excelenta echipă de la Unicredit Corporate Finance, care a acoperit partea de investment banking în tranzacție”, a adăugat Loredana Ralea, counsel în practica M&A a Clifford Chance Badea.

În perioada imediat următoare, tranzacția va fi supusă spre aprobare Băncii Naționale a României și, respectiv, Hellenic Financial Stability Fund (HFSF) din Grecia, urmând să fie finalizată după obținerea acestor aprobări.

Cu sediul la Bucureşti, Piraeus Bank Romania avea la 30 septembrie 2017 active totale în valoare de 1,5 miliarde de euro, o reţea de 99 de oficii bancare, peste 1.300 de angajaţi şi aproximativ 150.000 de clienţi activi.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri