• EUR 4.6327 RON
  • USD 3.9431 RON
  • POUND 5.2626 RON
Bucuresti
o

Când vor să facă împrumuturi bancare, firmele se lovesc de dobânzi ridicate și comisioane exagerate


Când vor să facă împrumuturi bancare, firmele se lovesc de dobânzi ridicate și comisioane exagerate
Finanțarea continuă să fie o problemă majoră pentru mediul privat din România. Firmele care vor să apeleze la un credit pentru a-și susține businessul se lovesc de un nivel prea ridicat al dobânzilor și de comisioane exagerate.

Un sondaj realizat de Banca Națională a României (BNR) arată că printre principalele dificultăți ale companiilor în accesarea finanțărilor de la bănci și IFN-uri în perioada octombrie 2016 - martie 2017 s-au aflat și valoarea sau tipul garanției, dar și clauzele contractuale ale instituției creditoare. Alte dificultăți sunt reprezentate de birocrație și gradul de îndatorare maxim permis de către instituția creditoare.

 

"În funcție de dimensiunea firmelor și analizând doar companiile care au aplicat pentru finanțare în perioada octombrie 2016 - martie 2017, IMM resimt mai acut, în accesarea unui credit, dificultățile legate de nivelul prea ridicat al dobânzilor și comisioanelor. Atât firmele care dețin credite neperformante, cât și companiile care dețin numai împrumuturi performante percep cerințele instituțiilor financiare privind valoarea sau tipul garanției ca fiind cea mai mare problemă în contractarea unui credit de la bănci și/sau IFN", se arată în document.

 

Sondajul este efectuat semestrial de BNR în lunile martie și septembrie și are la bază un chestionar care este transmis unui eșantion de aproximativ 10.500 de companii nefinanciare, dintre care circa 85% sunt IMM, corporațiile fiind incluse exhaustiv.

Foto: Pixabay.com


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri