• EUR 4.6599 RON
  • USD 3.8182 RON
  • POUND 5.2494 RON
Bucuresti
o
 

Consorțiul Universitaria solicită implicarea universităților membre în dezbaterile privind elaborarea noului pachet legislativ pe educație


Consorțiul Universitaria solicită implicarea universităților membre în dezbaterile privind elaborarea noului pachet legislativ pe educație
Universitățile membre ale Consorțiului „Universitaria” solicită implicarea Consorțiului în dezbaterile privind elaborarea noului cadru legislativ în educație, anunțat de ministrul educației.

Reuniți la Timișoara, în perioada 3–4 noiembrie 2017, reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universității din București, Universității de Vest din Timișoara și ai Academiei de Studii Economice din București, au dezbătut despre finanțarea universităților și creșterea finanțării instituționale, despre aspecte privind etica academică, finanțarea competitivă a cercetării, operaționalizarea Registrului Matricol Unic și transparența datelor Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior.

Astfel, în textul rezoluției Consorțiului „Universitaria”, se atrage atenția asupra faptului că orice discuție referitoare la o nouă lege a educației nu poate fi legitimă fără implicarea și consultarea reprezentanților celor cinci universități membre ale Consorțiului, reprezentative la nivel național pentru mediul universitar românesc.

Pe lângă aspectele legate de creșterea finanțării instituționale pentru anul 2018, se solicită și publicarea datelor Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior „în baza cărora se face finanțarea suplimentară și de bază, începând cu anii 2015-2016. Cum finanțarea publică a universităților se face în baza acestor date, cerem respectarea legii și publicarea datelor, pentru a elimina orice supoziție de manipulare sau falsă raportare.”

Aducem în atenția publicului și a decidenților stringența evaluării școlilor doctorale. Susținem realizarea metodologiei într-un grup de lucru, în care Consorțiul „Universitaria” este reprezentat.”, menționează reprezentanții Consorțiului în rezoluție.

Nu în ultimul rând, cele cinci universități își arată îngrijorarea cu privire la finanțarea competitivă a cercetării românești, atrăgând atenția asupra unor nereguli cum ar fi: criterii de evaluare interpretabile, renunțarea la evaluatorii internaționali și proceduri ambigue.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri