• EUR 4.6599 RON
  • USD 3.8182 RON
  • POUND 5.2494 RON
Bucuresti
o
 

Investiție de 32 milioane lei. BERD intră în acționariatul Agricover Holding


Investiție de 32 milioane lei. BERD intră în acționariatul Agricover Holding
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) și Agricover Holding SA au semnat vineri un acord prin care instituția financiară îşi confirmă intenţia de a deveni acţionar în cadrul companiei româneşti.

Astfel, BERD va investi 32 milioane lei (echivalentul a 7 milioane euro) în capitalul companiei pentru a subscrie unei participaţii de 13%. Finalizarea tranzacţiei este supusă aprobărilor statutare, iar tranzacţia este de aşteptat să se încheie până la sfârşitul anului 2017.

 

Agricover Holding SA este un jucător important în sectorul agricol românesc, care oferă servicii financiare şi de agribusiness fermierilor, printr-un model de business integrat şi original, centrat pe satisfacerea nevoilor esenţiale ale fermierilor. Cu o experienţă de 17 ani în agricultura românească şi 850 de angajaţi, Agricover sprijină peste 4.500 de fermieri prin intermediul celor două filiale principale, Agricover SRL şi Agricover Credit IFN. În 2016, compania a raportat o cifră de afaceri de 1,2 miliarde lei şi a acordat credite în valoare de 1 miliard de lei.

 

"Ne unim forţele cu BERD pentru a accelera sprijinul oferit dezvoltării unei agriculturi moderne în România. Împreună cu Banca, vom continua să oferim fermierilor soluţii inovatoare pentru creşterea performanţei activităţilor agricole", a subliniat preşedintele Agricover Holding SA, Jabbar Kanani.

 

Investiţia BERD va susţine creşterea uneia dintre cele mai importante companii româneşti ce oferă servicii fermierilor din toate sectoarele agricole. Fondurile vor permite companiei să răspundă nevoilor de finanţare în creştere ale fermierilor români şi să ofere acces la tehnologii moderne şi la pieţe de desfacere unui număr mai mare de ferme mici şi mijlocii.

 

Compania va continua să susţină fermierii din zootehnie şi să îşi dezvolte investiţiile recente din domeniul procesării cărnii de porc. "Am urmărit cu mare interes dezvoltarea Agricover pe parcursul ultimilor ani. Compania a dezvoltat o structură unică care s-a dovedit a fi rezistentă la riscurile inerente din sectorul agricol. Sperăm ca, prin sprijinul oferit, modelul Agricover să devină un exemplu de urmat şi pentru alte ţări în care agricultura primară este o parte importantă a economiei", a declarat Miljan Zdrale, Coordonator Regional BERD pentru Agribusiness în Europa Centrală şi de Sud-Est.

 

La rândul său, Matteo Patrone, Director Regional BERD pentru România şi Bulgaria, a declarat: "fermierii mici şi mijlocii sunt forţa care mişcă agricultura românească. Suntem încântaţi să colaborăm cu Agricover şi avem încredere că investiţia noastră va întări încrederea fermierilor şi va demonstra angajamentul pe termen lung al BERD faţă de sectorul agricol din România".

 

BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din România, cu investitii în ţară de 7,6 miliarde euro în peste 400 de proiecte. Totalul investiţiilor în sectorul agroalimentar este de 10,3 miliarde euro în 624 proiecte în ţările în care operează BERD, din care 700 milioane euro investiţi în România în 36 de proiecte.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri